Dimensiunea sectorului bancar din România reprezintă 50% din PIB-ul țării, la jumătate față de alte țări vecine, însă profitabilitatea băncilor este dublă în comparație cu media europeană.
Statisticile pieței bancare au fost prezentate de Daniela Ropotă, vicepreședintele AAFBR, la Conferința „Finanțe, Bănci, Asigurări și Leasing”.
Astfel, sectorul bancar românesc are o pondere de numai 51% din PIB, gradul de intermediere financiară fiind la jumătate față de țările vecine Bulgaria, Ungaria și Polonia și de patru ori mai scăzută decât media Uniunii Europene, care este de 215% din PIB.

De asemenea, bancarizarea românilor (incluziunea financiară) este cea mai redusă din Europa: numărul celor care au conturi bancare este de 71%, față de peste 85% în țările apropiate și 94% în medie în UE.
În aceste condiții, s-ar putea spune că există un mare potențial pentru bănci în vederea dezvoltării afacerilor.
Totuși, tot mai multe bănci se retrag de pe piață, în cadrul așa-zisului proces de consolidare.

Numărul băncilor românești a scăzut de la 32 în 2007 la 21 în iunie 2025. Doar sucursalele băncilor străine și-au păstrat ponderea.
Ultima fuziunea a avut recent, când Intesa Sanpaolo Bank a preluat First Bank, nu fără probleme. (vezi aici detalii)
Alte achiziții/fuziuni:
Procesul de consolidare a sectorului bancar a fost provocat în principal de problemele cu care s-au confruntat băncile mai vechi, după criza financiară din 2008, urmată de cea a aprecierii francului elvețian, monedă în care mulți români și-au făcut credite.
Potențialul de dezvoltare al sectorului bancar românesc a fost testat cu succes de unele bănci digitale străine, precum Revolut, în timp ce altele, precum Alior Bank din Polonia, au eșuat în încercarea de a se dezvolta în România.
Salt Bank, o altă bancă digitală din grupul BT, crește frumos, de la 0.

Banca Transilvania (BT) a fost cea care a profitat de slăbiciunea altor bănci importante pentru a-și consolida prima poziție printre băncile locale.
În urma preluărilor altor bănci și a creșterii organice, BT a ajuns la o cotă de piață de peste 20%, aproape încă o dată mai mare față de a doua bancă în funcție de mărime, BCR.
Daniela Ropotă a prezentat motivele consolidării bancare:
Procesul de consolidare bancară ar putea continua, dacă ne gândim că există 8 bănci care au pierderi, comparativ cu 23 de bănci cu profit, conform statisticilor BNR.
În urma ieșirii din piață a băncilor cu probleme și a întăririi celor solide, sectorul bancar a atins recorduri de profitabilitate.

Profitabilitatea activelor (ROA) băncilor românești a ajuns la 1,8%, comparativ cu o medie europeană de 0,8%, în timp ce rentabilitatea capitalurilor (ROE) a depășit 20%, față de o medie europeană de 11%.
Guvernul a profitat și el pentru aplicarea unei taxe bancare de 2% din cifra de afaceri a băncilor în 2024 și 2025 și 1% în 2026.
Daniela Ropotă a menționat că “spre deosebire de alte țări din UE, suprataxarea băncilor din România nu este justificată din perspectiva unor cheltuieli publice pentru susținerea sectorului bancar, asigurarea unui nivel adecvat al capitalului provenind exclusiv din surse private, conform BNR.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Raiffeisen Bank își face incorect reclamă la credite cu „dobândă de la 5,55%”, dar fără să arate până la cât ar putea crește dobânda. Dobânda din reclamă este valabilă doar... detalii
Creditele noi în lei acordate de bănci populației în primele două luni din 2026 au însumat 15,8 miliarde lei, aproape la fel ca în aceeași perioadă a anului precedent, când... detalii
Pentru că atunci când cineva îți oferă ceva gratis, trebuie să te uiți cât te costă, să vedem cât trebuie să plătim pentru un pachet de cont curent pe firmă... detalii
„Libra m-a informat greșit și am plătit un comision enorm la retragerea banilor dintr-un depozit în USD (dolari). Ce e de făcut”, întreabă un cititor, la Reclamații Bănci. Dacă fac... detalii
Magazinele nu mai sunt obligate să dețină POS-uri
Supraîndatorarea cu credite online de la IFN-uri: "ANPC mi-a spus că plângerea e neîntemeiată, BNR că nu e de competența lor"
Dobânda la cardul de credit AXI Card se ascunde ca Aleodor Împărat
Google AI ne dă informații false nu din greșeală, ci din prostie
Pentru cumpărăturile cu un card de credit poți plăti o dobândă și de 40%
Studiu de impact al plafonării comisioanelor la credite
Avea 8 credite și rate de 80% din salariu, dar un IFN i-a aprobat încă un împrumut
Cât costă un cont bancar cu zero comisioane?
Unicredit majorează comisioanele la conturi și carduri, introduce noi taxe la ghișeu (actualizat cu răspunsul băncii)
Ce drepturi am, dacă nu pot plăti rata la bancă?