Criza fuziunii First Bank - Intesa s-a încheiat după cinci zile

Publicat la: 2025-11-08 22:12 Ultima actualizare: 2025-11-08 22:32

Abia astăzi s-a deblocat call center-ul Intesa Bank, după ce timp de cinci zile a fost sufocat de clienții transferați de la First Bank, disperați să obțină PIN-urile cardurilor și să-și activeze aplicațiile.

Se pare că foarte mulți, dacă nu chiar toți cei transferați de Intesa de la First Bank nu au putut să-și folosească noile carduri și aplicații Intesa după fuziunea care a avut loc în weekend-ul 31 octombrie-2 octombrie, ceea ce a dus la blocarea call center-ului și la formarea de cozi în sucursalele băncii.

– Care a fost cauza nefuncționării aplicațiilor și cardurilor clienților First Bank?
– Câți foști clienți First Bank au fost afectați de aceste probleme?
– Câți foști clienți First Bank încă nu au acces la produsele și serviciile Intesa?
– Cine a fost coordonatorul fuziunii First Bank – Intesa?
– Câți clienți First Bank au fost transferați la Intesa?
– Care este în prezent situația produselor și serviciilor pentru clienții First Bank?

– Și, mai ales, de ce a durat atât de mult, o săptămână, soluționarea acestei probleme?

Am trimis aceste întrebări la Intesa Sanpaolo Bank, dar nu am primit răspuns.

Pagubele create clienților de această criză s-ar putea să fie serioase, iar reputația băncii serios șifonată. Ironic, unii foști clienți First Bank au spus că au ales să fie transferați la Intesa, deși puteau alege să meargă la orice altă bancă, datorită “solidității grupului”.

Intesa este un grup italian mare, însă serviciile bancare oferite în România sunt modeste. Foștii clienți First Bank au observat asta în momentul în care au folosit aplicația Intesa. (vezi aici detalii).

“In cel mai scurt timp posibil voi incheia orice relatie contractuala cu aceasta banca. Dupa ce a durat 5 zile sa pot instala aplicatia, cu doua drumuri la banca, acum am contul blocat pentru ca nu mi-a fost clar de la inceput ce trebuie sa scriu intr-o rubrica din aplicatie. Telefonic nu se poate rezolva problema, trebuia sa transfer niste bani copilului care este intr-o alta localitate si nu pot decat dupa un al treilea drum la banca, cu o zi de concediu pierduta aiurea. Am asteptat codul PIN 4 zile lucratoare, timp in care nu am putut efectua plati cu cardul si nici transfer intr-un alt cont deschis la o banca normala, functionala. Sunt client cu card Gold si abia astept sa scap de voi”, conform unui comentariu pe Facebook.

Intesa cumpăra reclamă în presă, în timp ce clienții transferați de la First Bank nu-și puteau folosi cardurile și aplicația

În timp ce clienții transferați de la First Bank nu-și puteau folosi cardurile și aplicația iar call center-ul era blocat de trei zile, Intesa Sanpaolo Bank cumpăra reclamă în presă, în care anunța că „toți clienții, inclusiv cei care au migrat de la First Bank, și-au putut și își pot accesa conturile și fondurile prin card, aplicația de mobile banking Intesa România sau direct în sucursale.”

Articol din Hotnews.ro din 5 noiembrie, plătit de Intesa

O minciună pe bani, cu care Intesa a cumpărat tăcerea din mai toată presa, de la Hotnews la ProTV.

Cine e vinovat de dezastrul fuziunii First Bank Intesa?

Firește că șefii celor două bănci sunt cei care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru acest eșec. 

Ciudat este că fostul șef al First Bank a abandonat corabia exact înainte de fuziunea cu Intesa.

Henk Paardekooper, fostul șef al First Bank, a anunțat că ultima lui zi de muncă a fost vineri, 31 octombrie, adică înainte de startul procesului de fuziune efectivă, când s-a făcut transferul produselor și clienților First Bank la Intesa, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie.

Firesc ar fi fost ca președintele băncii să plece după ce se asigură că a lăsat totul curat în bancă, adică fuziunea are loc fără probleme. În schimb, după el a venit prăpădul.

Mai ales că Intesa are un șef nou, Alessio Cioni, venit în România abia de un an. Și care pare să aibă înclinații mai degrabă romantice decât practice, după cum sună o declarație din urmă cu o lună:

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Câți clienți au băncile?

Numărul de clienți unici ai băncilor este în jurul a 13 milioane, reprezentând aproximativ 70% din populația țării, de 18,8 milioane de  persoane. Acestă estimare rezultă din două calcule: Conform... detalii

BNR, profit operațional în creștere pe 2025

Rezultatul financiar înregistrat pe anul 2025 de BNR a însemnat un profit în sumă de 2.346,45 milioane lei (-39% față de anul anterior), potrivit raportului de activitate certificat de un... detalii

Recuperarea banilor sau criptomonedelor pierdute printr-o fraudă este o metodă de înșelătorie

Dacă cineva se oferă să-ți recupereze banii sau criptomonedele pierdute printr-o fraudă, trebuie să fii sigur că este vorba de o nouă escrocherie. Iată două „oferte” de recuperare a pierderilor... detalii

Restanțierii la împrumuturi IFN sunt de două ori mai mulți decât la creditele bancare

În jur de 450.000 de români aveau restanțe la împrumuturi de la IFN-uri, la finalul anului 2025, aproape de două ori mai mulți decât cei aproximativ 240.000 de persoane cu... detalii