Poate un IFN să mă execute silit pentru mai puțin de 10.000 de lei?

Publicat la: 2025-10-28 23:08 Ultima actualizare: 2025-10-28 21:15

„Buna ziua, am mai multe IFN uri respectiv 9, as dori să întreb dacă nu mai fac față și trec 6 luni de neplata mă pot executa silit chiar daca nu am depășit 10000 lei la niciuna dintre ele?”

RĂSPUNS

Stimate domn,

Valoarea de 10000 de lei, în cazul unei executări silite, se referă la posibilitatea scoaterii la vânzare a unui imobil deținut de datornic.

Concret, dacă o datorie este mai mică de 10.000 de lei, nu se poate face vânzarea casei sau apartamentul datornicului, conform Codului de Procedură Civilă:

„În cazul titlurilor executorii privitoare la creanțe a căror valoare nu depășește 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate.”

Articolul 813 din Codul de procedură civilă:

Obiectul urmăririi

(1) Sunt supuse urmăririi silite imobiliare bunurile imobile.

(2) Pot forma obiectul urmăririi silite imobiliare și dreptul de uzufruct asupra unui imobil, precum și dreptul de superficie.

(3) Dreptul de servitute poate fi urmărit silit numai odată cu fondul dominant căruia îi profită.

(4) Nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

(5) În cazul titlurilor executorii privitoare la creanțe a căror valoare nu depășește 10.000 lei, vânzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi făcută numai dacă acesta nu are alte bunuri urmăribile sau dacă are bunuri urmăribile, dar nu pot fi valorificate. 

Refuzul nejustificat al debitorului de a furniza executorului judecătoresc informațiile, lămuririle și dovezile necesare, precum și furnizarea cu rea-credință de informații incomplete în legătură cu existența și valoarea unor bunuri mobile ori a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanței permit declanșarea urmăririi silite imobiliare chiar dacă valoarea creanței nu depășește 10.000 lei.

Dacă datoriile sunt mai mici de 10000 de lei, IFN-ul vă poate pune poprire pe salariu și sechestru pe bunurile imobile, precum mașina.

Sfatul meu este să evitați executarea silită, pentru că aceasta presupune costuri suplimentare.

Soluția este să cereți IFN-urilor restructurarea creditelor, un drept conferit de legea contractelor de credit. Vedeți detalii, în acest articol:

Vezi răspunsul integral în articolul din Întreabă Banca.

Ai și tu o întrebare? Scrie-ne aici și îți răspundem.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Educatie financiara

Cum mă feresc de fraude pe Whatsapp?

ING Bank a oferit câteva sfaturi pentru prevenirea fraudelor prin aplicația Whatsapp, în cadrul unui webinar la care au participat clienți ai băncii: Nu răspunde cererilor urgente de bani! Cererile... detalii

Dacă am plătit dublul sumei împrumutate la cardul Axi, se poate aplica Legea 243?

„Am un card Axi, am luat 3000, am plătit 7100 și spun ca mai am 6200 la ei. Nu se aplica LG 243?”, întreabă o cititoare. RĂSPUNS Stimată doamnă, Dacă... detalii

Cât costă și ce riscuri acoperă asigurarea de călătorie de la ING

Când mergi în vacanță sau în interes de servici în alte țări, este bine să ai o asigurare de călătorie, care să te despăgubească în cazul îmbolnăvirii, accidentelor sau pierderea... detalii

Ai primit un mesaj de la bancă pentru actualizarea de urgență a datelor firmei? Verifică să nu fie fraudă!

Dacă ai primit un mesaj de la bancă în care ți se cere că trebuie să intri pe un link unde trebuie să-ți actualizezi de urgență datele firmei, altfel îți... detalii