Ministrul Mediului Nicolae Nemirschi a declarat, luni, că va propune primului-ministru şi Guvernului să suspende ordonanţa emisă în luna decembrie privind triplarea taxei de poluare şi, în scurt timp, să aducă ajustări asupra acesteia, pe perioada suspendării urmând să fie aplicat nivelul din iulie.rnrn”Chestiunea aceasta (taxa auto-n.r.) o să o discut mult mai serios de mâine (marţi – n.r), după ce va avea loc predarea-primirea la minister. Opinia mea personală, în măsura informaţiilor pe care le am, este că ar trebui să suspendăm Ordonanţa din decembrie şi să se revină la cea din iulie, adică la aceiaşi parametri”, a afirmat Nemirschi.rnrnEl a arătat că informaţiile pe care i le-a dat fostul minstru al Mediului Attila Korodi, care nu a semnat ordonanţa din decembrie, arată că GuvernulrnTăriceanu nu a făcut o analiză bine întemeiată, nu a discutat în mod serios această Ordonanţă, nefiind consultaţi nici Uniunea Europeană, nici cei interesaţirnpatronatele, producătorii.rnrnNemirschi a precizat că după suspendarea ordonanţei din decembrie, Guvernul va veni, în scurt timp, cu ajustări, “totul legat de influenţele valorice pe care le va avea asupra programelor pentru care această taxă era o sursă”.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii