O singură bancă din România, cu cotă de piaţă importantă, are contract de rambursare anticipată a finanţărilor semnat cu banca-mamă, însă această clauză nu s-a exercitat niciodată până în prezent, a declarat, pentru NewsIn, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.rnrn”O singură bancă din România, cu o cotă de piaţă mare, are contract de call-option cu banca-mamă, prin care acţionarul majoritar poate cere rambursarea anticipată a unui împrumut, dar această clauză nu s-a exercitat niciodată”, a adăugat Cinteză.rnrnDirectorul din Banca Naţională a României (BNR) a completat că niciunei bănci din România nu i s-a cerut, până în prezent, să ramburseze împrumuturile înainte de scadenţă, sumele ieşite din sistemul bancar fiind doar datorii ajunse la maturitate, care nu au mai fost rostogolite.rnrnPotrivit lui Cinteză, în cazul în care o bancă-mamă ar solicita achitarea anticipată a unei datorii, banca din România are obligaţia să înştiinţeze BNR.rnrnSoldul finanţărilor externe ale băncilor din România a ajuns la 24,294 miliarde euro la finalul lui decembrie 2008, comparativ cu 23,044 miliarde euro la 30 septembrie. Cinteză a precizat însă că vârful pentru resursele externe atrase de băncile din România a fost atins în noiembrie 2008, depăşind 25 miliarde euro.rnrnDin suma înregistrată la finalul anului trecut, aproximativ 61% (14,77 miliarde euro) erau resurse atrase pe termen de peste un an, iar restul (9,52 miliarde euro) erau linii de finanţare pe termen scurt, respectiv cu scadenţe sub un an.
Nu există comentarii pentru această știre.
„Aș dori să aflu toate datoriile care le am de plătit la bănci, pentru a scăpa și am elibera cardurile”, ne întreabă un cititor la Întreabă Banca. E atât de... detalii
E ușor să faci credite online la IFN-uri: de pe telefon, în doar câteva minute, ți se pot aproba unul, două sau chiar mai multe împrumuturi. Însă consecințele ar putea... detalii
Împrumuturile de la IFN-uri pot crea dependență, la fel ca jocurile (de noroc) sau pariurile. Mai rău e când le avem pe ambele: pierd bani la pariuri online și iau... detalii
„Am mai multe credite de nevoi personale, de la bănci și IFN, pe care vreau să le refinanțez, și nu am obținut nicio ofertă de la bănci, datorită gradului mare... detalii
Trei avantaje al concilierii prin CSALB, în loc să dai banca în judecată
Aplicațiile unor bănci nu merg cu buletinul electronic
Astăzi se vor vira pensiile și salariile la Unicredit? (actualizat)
Cum își tratează BRD clienții cu restanțe la credite
Revolut pune poprire pe indemnizațiile de veteran de război?
Dacă ai prea multe IFN-uri, e bine să le aduni într-o singură rată, la bancă
Comisioanele interbancare la plățile Ropay sunt la jumătate față de cele cu cardurile Visa și Mastercard
Afacere cu credite pentru rău-platnici: comision de 7.000 de lei pentru un împrumut de 30.000 de lei
BNP Paribas - Cetelem își amenință clienții cu executarea silită, pentru a putea pleca mai repede din România (Actualizat cu dreptul la replică)
Ce mi se poate întâmpla, dacă nu-mi închid contul la BRD? (Actualizat cu răspunsul băncii)