Agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât de la ‘stabilă’ la ‘negativă’ perspectiva pentru împrumuturile colateralizate de pe pieţele emergente, printre care şi România, afirmând că economiile vor creşte sub potenţial şi că sunt în mod special vulnerabile în contextul crizei, scrie Reuters.rnrnAnaliştii agenţiei Moody’s au făcut o listă a ţărilor unde este nevoie de “mare vigilenţă”. România este pe listă, alături de Ungaria, Croaţia, Bulgaria, Coreea de Sud, Kazahstan, Turcia, Ucraina, Africa de Sud, Pakistan şi Ţările Baltice.rnrnAnaliştii Moody’s au atras atenţia că au luat deja o serie de decizii cu privire la calificativele acestor ţări. rnrnEconomiile emergente se confruntă cu o înăsprire a condiţiilor de creditare în contextul crizei financiare mondiale, deşi analiştii de la Moody’s au spus că se aşteaptă ca majoritatea acestor ţări să poată rezista, pentru că au rezerve adecvate, acces la finanţare din afara pieţei şi o integrare considerată suficientă în economia globală. rnrnCostul asigurării creditării a crescut dramatic de la falimentul din septembrie al băncii americane de investiţii Lehman Brothers, iar datoriile ţărilor emergente au crescut masiv. rnrnUn analist al Moody’s declara la sfârşitul lunii noiembrie că România ar putea intra în recesiune anul viitor, în contextul în care creditarea şi consumul intern vor fi afectate de înrăutăţirea condiţiilor economice mondiale, iar noul guvern va fi constrâns să înăsprească politica fiscală.rnrnEstimarea Moody’s este prima care indică posibilitatea intrării României în recesiune în 2009, celelalte prognoze indicând un nivel al creşterii economice de cel puţin 4%. rnrn”România va fi afectată de o schimbare mai drastică a condiţiilor externe. Zona euro şi unele state vecine intră în recesiune, iar lichiditarea este redusă pe pieţele internaţionale, ceea ce va afecta creşterea creditării”, a declarat Kenneth Orchard, analist în cadrul Moody’s, pentru Reuters. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii