Banca Centrală a Germaniei (Deutsche Bundesbank) are începând de ieri un nou şef, în persoana lui Jens Weidmann. Deja de la începutul mandatului, acesta a anunţat că doreşte să continue politica înaintaşului său, Axel Weber, care a pus mai presus de toate stabilitatea monedei euro. Astfel, Weidmann a adresat un semnal cât se poate de pregnant Băncii Centrale Europene, care s-a făcut în trecut vinovată de o tratare laxă a valorii monedei comunitare, transmite Deutsche Welle.rn rnAxel Weber i-a oferit urmaşului său la cârma Băncii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann, simbolic, o busolă, pentru a se putea orienta în vremurile tulburi pe care le traversăm. În discursul de învestitură, Weidmann a subliniat că stabilitatea monedei euro are pentru el prioritate absolută.rnrnDe asemenea, el a insistat că banca emitentă trebuie să fie imună la presiuni politice. “Criza economică şi financiară cu fazele sale distincte a demonstrat cât de important este un sistem financiar stabil şi cât de important este un buget de stat solid pentru politica monetară.”rnrnAceastă declaraţie nu a fost adresată numai statelor cu deficit din zona euro. Weidmann a anunţat că intenţionează să examineze cu atenţie şi planul de austeritate al guvernului de la Berlin, fiindcă neaşteptata relansare a economiei germane trebuie folosită în vederea reducerii datoriei publice. rnrnCine este Weidermannrnrn Dr Jens Weidmannrn- President of the Deutsche Bundesbankrn- Member of the Governing Council of the ECBrnrnCurriculum vitaernrn- 20 April 1968: Born in Solingen, North Rhine-Westphaliarnrn- 1987 – 1993: Studied economics at the Université de Droit, d’Economie et des Sciences: Aix-Marseille III and at the Rheinische Friedrich-Wilhelms University, Bonn; study visit at the Banque de France. Graduated in economicsrnrn- 1994 – 1997: Research assistant at Bonn University’s Institute for International Economic Policyrnrn- 1997: Awarded PhD by Bonn Universityrnrn- 1997 – 1999: Employee with the International Monetary Fund in Washington D.C.rnrn- 1999 – 2003: Secretary General of the German Council of Economic Expertsrnrn- 2003 – 2006: Head of the Deutsche Bundesbank’s Monetary Policy and Analysis Division, and Deputy Head of the Economics Departmentrnrn- 2006 – 2011: Head of the Department for Economic and Fiscal Policy at the Federal Chancellor’s OfficernLatterly also personal representative of the Federal Chancellor charged with preparations for the world economic summits of the G8 and G20 countriesrnrn- since 1 May 2011: President of the Deutsche BundesbankrnResponsible for the Communications Department, the Audit Department, the Economics Department and the Research CentrernMember of the Governing Council of the ECB
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii
Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii
Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii
Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii