Aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condiţiile crizei din Cipru şi a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arătând că nu exclude aprecierea monedei în acelaşi timp cu creşterea exporturilor, aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor 2000.
“Noi suntem într-un interval să îl numesc aşa de toleranţă, ca să nu îl speculaţi altfel. Cursul este liber, determinat de piaţă, sigur influenţat de intrări de capitaluri. Este remarcabil, şi o spun cu toată convingerea, este remarcabil ca în condiţii de criză, şi nu cu o criză prin Islanda, Irlanda, ci o criză în coasta României, în Cipru, cu o situaţie tensionată care a durat mai mult de o lună de zile, şi, cu într-adevăr, Bank of Cyprus avea 0,6% din total piaţă bancară, dacă piaţa bancară este 40% din PIB, 0,6 înseamnă 0,25% din PIB. Sumă mică, dar aţi văzut cum se inflamează lucrurile de la lucruri mici (…) este remarcabil că în condiţii de criză, cu o criză în coasta României, cu tensiuni inerente, cursul s-a apreciat, nu s-a depreciat. A fost un test care se poate citi în termeni pozitivi, fără să fim optimişti”, a spus Isărescu.
El nu exclude ieşirea dintr-un cerc vicios şi intrarea într-un cerc virutos, care să presupună apreciere şi creşterea exporturilor.
“S-a mai întâmplat în România, de exemplu în 2000 – 2001. Nu văd de ce nu s-ar mai întâmpla şi în prezent. Însă nu cu o apreciere masivă a cursului”, a adăugat guvernatorul BNR.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti