Isarescu a pierdut pariul cu creditarea in acest an, in ciuda dobanzilor tot mai mici. Trebuie BNR sa treaca la masuri neconventionale pentru stimularea economiei, cum fac alte banci centrale?

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2014-09-30 00:37 Ultima actualizare: 2014-09-30 00:37

Scaderea dobanzii de politica monetara de la 4% la 3,5% la inceputul anului, iar apoi cu inca un sfert de punct in august, concomitent cu excesul de lichiditate intretinut de BNR pe piata interbancara pentru diminuarea dobanzilor la credite, nu a avut efectul scontat, asa cum credea guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si anume sa revina creditarea pe teritoriu pozitiv in aceasta vara.

De la inceputul acestui an, din bilanturile bancilor s-au evaporat credite de 5,1 miliarde lei, in contextul in care creditarea in lei, desi creste, ramane anemica, in timp ce stocul creditelor in valuta scade vertiginos. Asta pentru ca putine imprumuturi se mai acorda in euro sau dolari, in special firmelor exportatoare, persoanele fizice imprumutandu-se acum exclusiv in lei, atat pentru creditele de consum cat si pentru cele imobiliare.

Fata de anul trecut, creditarea este in scadere cu aproape 4 procente, conform datelor BNR din luna agust.

[1]

Se pune, asadar, intrebarea, daca nu cumva BNR ar trebui sa se gandeasca sa adopte masuri neconventionale pentru stimularea creditarii bancilor, asa cum au facut-o si alte banci centrale: primul exemplu este, din nou, cel din Ungaria, unde banca centrala a acordat bancilor credite ieftine detinate special sectorului IMM-urilor, dupa modelul unui program adoptat dupa criza de Marea Britanie.

Recent si Banca Centrala Europeana a lansat un program de finantare (TLTRO) a bancilor cu o valoare de 1 miliarde de euro pe parcursul a 4 ani, la o dobanda de 0,25% (vezi aici detalii) iar mai recent a decis achizitia de obligatiuni garantate cu active si ipoteci (asset-backed securities – ABS), dupa modelul programului denumit Quantitative Easing – QE, derulat de Fed-ul american. (Vezi aici detalii)

Vedem asadar ca nici cu dobanzi aproape de 0%, la cat au ajuns Fed-ul american si BCE, creditarea nu se relanseaza nici in economiile dezvoltate, din cauza recesiunii economice.

Stimulentele monetare neconventionale pot fi, in aceste conditii, o masura eficace pentru revigorarea creditarii si implicit a consumului si productiei.

Este adevarat ca la noi BNR inca mai are camp de manevra cu dobanda de referinta, insa din evolutia negativa a creditarii in acest an vedem ca Isarescu avea dreptate cand spunea ca nu de dobanzi depinde relansarea creditarii.

Altele sunt cauzele principale ale scaderii stocului de imprumuturi, printre care procesul de deleveraging, de retragere a finantarilor bancilor-mama acordate subsidiarelor romanesti, dar mai ales problema creditelor neperformante si necesitatea curatarii bilanturilor bancilor, in contextul aderarii la Uniunea Bancara si la o supraveghere la nivel centralizat de catre BCE.

Dupa cum am vazut saptamana trecuta, Initiativa de la Viena a avertizat din nou ca trebuie sa rezolvam problema neperformantelor pentru a relansa acordarea de noi credite.

In graficul de mai jos publicat de BERD se vede ca Romania, alaturi de Ungaria, se confrunta cu o scadere a volumului de credite, spre deosebire de Polonia sau Slovacia, unde imprumuturile sunt in crestere.

[2]

Lucrurile au inceput sa se miste putin si la noi in ultimul timp, dupa cum am vazut, odata cu vanzarea de catre banci a unor pachete mari, de peste 1 miliard de euro, de neperformante, si implicit asumarea pierderilor aferente.

Sa nu uitam ca acest proces de curatire a bilanturilor bancilor are ca efect nu doar o reducere a ratei creditelor neperformante, ci si o diminuare a stocului de credite, astfel ca statisticile BNR sunt din acest punct de vedere deformate, nearatand evolutia volumului de credite noi acordate populatiei si sectorului economic.

Dar dincolo de toate aceste statistici, se pune intrebarea daca nu cumva avem, intr-adevar, nevoie de un program serios de stimulare a creditarii initiat de BNR.

Nu o noua “electorata”, nu o banca de dezvoltare sau un fond de garantare a creditelor, ci un program serios, dupa modelul altor banci centrale, in special dupa modelul BCE.

Mai ales ca mediul economic pare a ramane destul de dificil, conform ultimelor semnale, dupa doua trimestre de scadere a PIB-ului.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

ING devine a cincea bancă la care se vor putea face transferuri instant în euro

ING și-a anunțat clienții că până la finalul anului va implementa plățile și transferurile instant în euro, astfel încât banii trimiși ajung în câteva secunde în contul altei bănci din... detalii

Care bănci au cele mai bune dobânzi la depozitele în lei pentru populație?

Primele cinci bănci cu cele mai mari dobânzi la depozitele în lei pentru populație sunt Banca Transilvania, Intesa Sanpaolo Bank, Libra Bank, Vista Bank și Patria Bank, conform clasamentului realizat... detalii

Cum ajung oamenii supraîndatorați cu credite, cu ajutorul unor brokeri suspectați de fraude

Un cititor ni s-a plâns că a ajuns în situația de a nu-și mai putea plăti ratele la cele două împrumuturi cu dobânzi mari, așa că a decis să mai... detalii

Câți clienți au băncile?

Numărul de clienți unici ai băncilor este în jurul a 13 milioane, reprezentând aproximativ 70% din populația țării, de 18,8 milioane de  persoane. Acestă estimare rezultă din două calcule: Conform... detalii