Intrarea la Muzeul Peles se poate plati acum si cu cardul

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2022-10-11 15:44 Ultima actualizare: 2022-10-11 15:44

Muzeul Național Peleș și Alpha Bank România pun la dispoziția turiștilor soluții complete de plată pentru a îmbunătăți experiența de acces în muzeu, până de curând singura modalitate de plată disponibilă fiind doar prin numerar, anunta banca intr-un comunicat.

Astfel, Muzeul Național Peleș beneficiază acum de terminale POS Alpha Bank, ce acceptă carduri emise sub siglele celor mai importante organizații de plată din lume – Visa, Mastercard, American Express, UnionPay – la punctele de vânzare bilete ale castelelor Peleș și Pelișor, dar și la magazinul de suveniruri. 

Muzeul facilitează accesul vizitatorilor prin intermediul Alpha Bank Romania, care a completat soluția de plată la magazinul de bilete cu serviciul de plată online cu cardul a biletelor de acces, direct de pe site-ul www.peles.ro. Tot de pe site-ul www.peles.ro se pot achiziționa acum prin plata cu cardul și cărțile editate de Muzeul Național Peleș, din secțiunea “Librărie” (www.librarie.peles.ro). Turiștii care vizitează Palatul Peleș și care au nevoie de numerar pentru cumpărături viitoare în stațiunea Sinaia au, de asemenea, acces și la un ATM Alpha Bank în cadrul muzeului.

“La începutul acestui an, Muzeul Național Peleș, prin intermediul Alpha Bank România, a început procesul de digitalizare, augmentându-și astfel, calitatea serviciilor pe care le oferă publicului său. Deschiderea și rapiditatea cu care reprezentanții Alpha Bank România au venit în întâmpinarea cerințelor muzeului, punând la dispoziția turiștilor care au trecut pragul Castelelor Peleș și Pelișor soluții complete de plată, au făcut ca experiența de vizitare să fie cât mai plăcută, aliniind astfel Muzeul Național Peleș la standarde internaționale”, a declarat Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național Peleș.

“Ne bucurăm să susținem programul de digitalizare a Muzeului Peleș, unul dintre cele mai valoroase monumente arhitectonice din România. Este un demers prin care ne dorim să îmbunătățim experiența de vizitare a acestui obiectiv cultural european, punând la dispoziția turiștilor soluții complete de plată. Continuăm să sprijinim cultura, considerăm că este esențială pentru dezvoltarea societății și rămânem, totodată, consecvenți angajamentului de a oferi o experiență de plată îmbunătățită, simplă, rapidă și sigură”, a spus Tiberiu Mercurian, Director Marketing, Alpha Bank România.

Despre Muzeul Național Peleș

Muzeul Național Peleș, cu cele două castele-monument, Peleș și Pelișor, pe care le administrează, este o instituție de top în peisajul muzeal din România.

Ctitorie a primului rege al României, Carol I de Hohenzollern, complexul Peleș din Sinaia reprezintă un reper istoric și cultural, fiind în prezent un brand național. Frumusețea arhitecturală, bogăția și varietatea colecțiilor expuse, precum și măiestria artistică a decorațiilor în lemn care împodobesc interioarele castelelor Peleș și Pelișor, conferă celor două reședințe regale caracter de unicat în Sud-Estul Europei. Acestea sunt completate de dotările tehnice care, în epocă, reprezentau ultimele cuceriri tehnologice.

Acestor atuuri li se alătură calitatea evenimentelor organizate, a publicațiilor cu caracter științific și, de asemenea, a serviciilor oferite, Muzeul Național Peleș contribuind activ la promovarea și valorificarea patrimoniului cultural național.

Despre Alpha Bank România

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.

Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.

Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a fost prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Servicii bancare și medicale în camioanele BCR și Medlife, la Rupea și Prejmer, în Brașov

Banca Comercială Română și MedLife își unesc eforturile într-un parteneriat strategic pentru a facilita accesul la servicii bancare moderne și consultații medicale gratuite în comunitățile rurale și urbane mici din... detalii

CEC Bank aproba online credite ipotecare, în 30 de minute

CEC Bank continuă procesul de digitalizare și oferă credite ipotecare în lei și euro, cu aprobare financiară online, în circa 30 de minute, cu zero drumuri la bancă, anunță banca într-un comunicat,... detalii

Banca Transilvania, partener oficial de cursă al echipei de Formula 1 McLaren

Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai... detalii

Plata facturilor BT Leasing se poate face direct din contul bancar

BT Leasing și fintech-ul Finqware anunță o premieră în rândul companiilor de leasing din România: plata facturilor de leasing direct din contul bancar, inițiată prin link personalizat, conform unui comunicat... detalii