Inlocuirea caselor de marcat cu role de hartie cu case de marcat cu jurnal electronic s-a amanat pana la 1 octombrie 2017

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2016-12-17 13:35 Ultima actualizare: 2016-12-17 13:35

Guvernul a adoptat o Ordonanta de Urgenta pentru amânarea cu 9 lunij (pana la 1 octombrie 2017) a termenelor prevăzute de legislația actuală privind înlocuirea treptată a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele echipate cu jurnal electronic, se arata intr-un comunicat al Guvernului, in care se mai mentioneaza urmatoarele:

Astfel, agenții economici vor avea mai mult timp la dispoziție pentru dotarea cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, astfel încât să nu le fie afectată activitatea, iar importatorii și distribuitorii de aparate de marcat un interval de timp suficient pentru a-și lichida stocurile și modelele vechi și pentru a obține avizele tehnice și autorizațiile pentru noile modele.

La stabilirea noilor termene s-a ținut seama atât de decalajul faţă de calendarul în vigoare, care este de circa 6 luni, cât şi de necesitatea finalizării specificaţiilor tehnice, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea caselor de marcat cu sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum și pregătirea legislației secundare și terțiare.

Potrivit Ordonanței de Urgență adoptate ieri, termenul de la care urmează să intre în vigoare interdicția de a mai comercializa aparate de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal a fost prorogat cu 9 luni. Noul termen va fi 1 octombrie 2017, în loc de 1 ianuarie 2017 și îi vizează pe comercianții care deschid noi magazine sau extind magazine, fiind la prima achiziție de aparate de marcat.

În ceea ce privește înlocuirea aparatelor existente cu case de marcat echipate cu jurnal electronic, noul termen pentru marii contribuabili va fi 1 ianuarie 2018, în loc de 1 aprilie 2017, pentru contribuabilii mijlocii 1 aprilie 2018, în loc de 1 iulie 2017, iar pentru micii contribuabili, 1 august 2018 în loc de 1 noiembrie 2017. *

Informații suplimentare:

*Se exceptează de la obligativitatea dotării cu case de marcat încasările efectuate din următoarele activităţi:

a) comerţul ocazional cu produse agricole din producţie proprie efectuat de către producătorii agricoli individuali, autorizaţi în condiţiile legii, în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate;

b) vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;

c) transportul public de călători în interiorul unei localităţi pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum şi cu metroul;

d) activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii – bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;

e) activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activităţile de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operaţiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituţiilor de credit, aparţinând acestor instituţii;

f) activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;

g) vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;

h) comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;

i) serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;

j) vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;

k) încasarea contravalorii energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei şi canalizării, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de internet;

l) efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;

m) serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern şi internaţional, prestate de societăţi comerciale persoane juridice române, pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii;

n) activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;

o) serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;

p) livrările de bunuri sau serviciile efectuate prin automatele comerciale ce funcţionează pe bază de acceptatoare de bancnote sau monede şi conţin un sistem de contorizare electronic şi/sau mecanic, ca parte integrată constructivă din automat, care să permită înregistrarea, evidenţierea şi controlul sumelor încasate, cu excepţia livrărilor de produse energetice, astfel cum sunt definite în titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

q) comerţul de tip cash and carry desfăşurat de comercianţii care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul utilizării acestora ca produse consumabile.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ECONOMIE

Inflația anuală a rămas sub pragul de 10% în martie 2026

Inflația anuală a crescut înapoi până la 9,87%, după ce avansul lunar al prețurilor de +0,27% din martie 2025 a fost înlocuit de cel de +0,78% din martie 2026. În... detalii

Bilete la băi pentru pensionari în 2026

Pensionarii vor putea primi în 2026 pânã la 50.896 de bilete de tratament balnear, repartizate în maximum 16 serii, în unitãțile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Proiectul de Hotãrâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și administrat de Casa Naționalã de Pensii Publice, a fost avizat de Ministerul Finanțelor. Proiectul de act normativ a fost transmis Ministerului Finanțelor în data de 31 martie 2026, pentru analizã și avizare, de cãtre Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidaritãții Sociale, în conformitate cu procedurile legale aplicabile. Procesul de avizare a fost realizat cu respectarea tuturor etapelor de analizã tehnico-economicã și bugetarã, în cadrul circuitului decizional. „Ministerul Finanțelor susține toate mãsurile care au un impact direct asupra sãnãtãții și calitãții vieții cetãțenilor. Am... detalii

Declarația Unică precompletată se găsește în secțiunea Mesaje din Spațiul Privat Virtual (SPV)

Începând de astãzi, rapoartele cu datele fiscale precompletate pentru Declarația Unicã sunt disponibile direct în secțiunea „Mesaje" din cadrul Spațiului Privat Virtual pentru toți utilizatorii care se autentificã folosind certificatul digital, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Aceastã soluție dedicatã oferã un flux simplificat de acces la informațiile fiscale precompletate pe baza datelor deținute de instituție, permițând contribuabililor sã vizualizeze într-un format clar și centralizat veniturile raportate de terți, precum și alte informații relevante. Noile rapoarte constituie o bazã solidã pentru verificarea corectitudinii datelor înainte de depunerea declarației fiscale, contribuind la reducerea erorilor și la creșterea gradului de conformare voluntarã. "Simplificarea interacțiunii contribuabililor cu administrația fiscalã este o prioritate a Ministerului Finanțelor. Fiecare instrument digital pe care îl lansãm trebuie sã aducã un beneficiu concret: mai puținã birocrație, mai multã transparențã și mai... detalii

Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur

Titlurile de stat Tezaur se pot cumpăra în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026 prin platforma online Ghișeul.ro și prin portalul SPV, conform informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor (vezi detalii în anunțul de mai jos). În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt emise în formã dematerializatã. Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãșit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumã considerabilã care reflectã încrederea românilor în acest instrument de economisire. Când... detalii