Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, marţi, la solicitarea Astra Asigurări, suspendarea executării unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) care stabilea, printre altele, că proprietarii de locuinţe care vor să încheie poliţe facultative trebuie să încheie şi o poliţă obligatorie, transmite Mediafax.rnrn”Admite în parte cererea. Suspendă executarea Ordinului CSA 15/2012 şi a Normelor privind forma şi clauzele cuprinse în contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, numai în ceea ce priveşte efectele articolului 7 din Norme. Ia act că s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată pe pagina web a instanţei.rnrnPotrivit articolului 7, aliniatul (1) din actul normativ emis de CSA, proprietarii de locuinţe care au încheiate poliţe facultative privind riscurile prevăzute de Legea 260/2008 au obligaţia de a încheia poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor la data expirării celor facultative sau, în cazul contractelor de asigurare multianuale, la data primei aniversări a acestora, după data aplicării Legii 260/2008.rnrnUrmătorul aliniat stabileşte că, începând cu 1 septembrie, societăţile de asigurare autorizate să încheie asigurări facultative pentru locuinţe vor putea încheia poliţe pentru riscurile care fac obiectul contractului de asigurare obligatorie a locuinţelor numai pentru valori asigurate care depăşesc sumele asigurate obligatoriu conform Legii 260/2008.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii