În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest

Publicat la: 2026-06-03 16:21 Ultima actualizare: 2026-06-04 16:08

În timp ce sindicatele din domeniile publice, precum sănătatea sau finanțele, protestau în fața Guvernului față de noua lege a salarizării, la câțiva metri de ei, în fața sediului central al BRD, au ieșit în stradă și oamenii din sindicatul băncii, pentru a se plânge de scăderea veniturilor extra-salariale, precum bonusurile.

„Un protest istoric, în fața unei bănci cu profituri record”, conform Federației salariaților din industria financiară (FSIF), din care face parte sindicatul BRD.

„Protestul vine după ce discuțiile pentru noul Contract Colectiv de Muncă au eșuat, chiar în ziua în care actualul contract expiră. Mii de angajați se gândesc cu teamă că ar putea pierde drepturi esențiale câștigate în ani de negocieri”, conform unui anunț publicat de FSIF.

Este vorba de drepturi extra-salariale, precum bonusuri, vouchere de vacanță, indemnizații pentru deplasări și navetiști, cadouri de ziua copilului, primele de Crăciun și de Paști.

Sindicaliștii au declanșat greva (conflictul de muncă) pentru că BRD le-a diminuat aceste beneficii extra-salariale, în ciuda faptului că banca înregistrează profituri record.

De ce a scăzut BRD veniturile angajaților

BRD spune că a diminuat veniturile extra-salariale ale angajaților, “din cauza contextului impredictibil și necesitatea unei abordări prudente”:

“BRD Groupe Société Générale confirmă că negocierile cu Sindicatul „Impact” pentru un nou contract colectiv de muncă nu au condus la un acord, în ciuda mai multor runde de discuții purtate într-un cadru de dialog deschis și constructiv. 

Oferta formulată de bancă a avut în vedere contextul economic și geopolitic complex și impredictibil, necesitatea unei abordări prudente și a urmărit constant menținerea unui echilibru între răspunsul la așteptările angajaților și responsabilitatea de a asigura stabilitatea pe termen mediu și lung a modelului de business și a organizației. 

În cadrul negocierilor, poziția patronatului și cea a sindicatului „Impact” nu au putut fi armonizate pe unele dintre temele aflate în discuție, care țin de reconfigurarea unei părți a beneficiilor extra-salariale într-un pachet flexibil, aliniat practicilor utilizate pe scară largă în sectorul bancar românesc.

BRD ia act de decizia sindicatului „Impact” de a declanșa un conflict colectiv de muncă și rămâne angajată în respectarea drepturilor angajaților și a legislației în vigoare. În acelasi timp, îi asigurăm pe clienții nostri că nu sunt perturbări în funcționarea serviciilor noastre. 

Avem convingerea că dialogul social rămâne calea esențială pentru identificarea unor soluții echilibrate, care să țină cont atât de nevoile salariaților, cât și de realitățile economice ale sectorului bancar din România.” 

BRD a aderat, luna trecută, la contractul colectiv de muncă în sectorul bancar semnat de alte două bănci, BCR și Unicredit. Vezi detalii, în acest articol:

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Inițiativa europeană pentru testarea portofelului UE de identitate digitală se reunește la București

Visa și Banca Transilvania vor găzdui la București, în 3-4 noiembrie, Adunarea Generală 2026 a Consorțiului WE BUILD, inițiativă europeană de referință dedicată dezvoltării și testării Portofelului UE de Identitate... detalii

Tot mai mulți români își fac pensie privată

Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, conform unui comunicat al Băncii Transilvania, în care se adaugă:... detalii

Datele de cadastru ale ANCPI sunt în siguranță și nu au fost furate de hackeri

„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Precizăm că datele administrate prin... detalii

Încasările instant în euro, posibile la 6 bănci, inclusiv CEC Bank

Încasările instant în euro sunt acum posibile la șase bănci din România, inclusiv CEC Bank, cea care a anunțat astăzi lansarea acestei facilități. CEC Bank se alătură astfel primelor bănci... detalii