Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, conform unui comunicat al Băncii Transilvania, în care se adaugă:
De la începutul acestui an, BT Pensii a atras 55.000 de participanți noi. 25% dintre aceștia au aderat 100% online, prin aplicația BT Pay.
Față de iulie 2025, a crescut cu 50% numărul de persoane care economisesc în fondurile de pensii facultative Pensia Mea și Pensia Mea Plus, respectiv valoarea contribuțiilor lunare. Totodată, una din două persoane care a ales să economisească în ultimele 12 luni într-un fond de pensii facultative a optat pentru BT Pensii.
Cifrele arată că pentru tot mai mulți români economisirea pentru pensie este parte a planificării financiare pe termen lung, nu mai este doar o opțiune.
Pensia facultativă administrată privat înseamnă bani acumulați într-un fond pentru o viitoare pensie, care completează pensia publică, la retragerea din activitate. La aceasta poate contribui atât angajatul, cât și angajatorul în numele angajatului, ca beneficiu suplimentar la salariu.
Sistemul de pensii din România cuprinde Pilonul 1 (pensia publică de stat), Pilonul 2 (pensia privată obligatorie) și Pilonul 3 (pensia privată facultativă). BT Pensii este singura companie românească pe piața pensiilor facultative și unul dintre cei mai mari administratori de profil.
Evoluțiile demografice și sociale contribuie la accentuarea deficitului numărului de angajați și la creșterea cheltuielilor publice pentru pensii, sănătate și îngrijire socială. Din acest motiv, economisirea suplimentară pentru pensie devine tot mai importantă pentru menținerea unui anumit nivel de trai după încheierea carierei.
Nu există comentarii pentru această știre.
Revolut primește aprobare condiționată de la Office of the Comptroller of the Currency (OCC) din SUA pentru înființarea unei bănci naționale, conform unui comunicat de presă: Aprobarea condiționată de la... detalii
Provident anunță lansarea unui card de credit cu o limită de credit de până la 10.000 de lei și o perioadă de grație de până la 30 de zile, în... detalii
Unicredit devine a noua bancă din aplicația căreia poți face plăți Ropay cu codul QR de la casele de marcat ale magazinelor sau de pe facturi. Celelalte bănci care permit... detalii
Românii din diaspora pot deveni clienți ai Băncii Transilvania inclusiv folosind pașaportul emis pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Până acum, deschiderea de cont era posibilă doar prin identificarea cu... detalii
CEC Bank acordă credite de nevoi personale cu dobândă mai mică, dacă încasezi salariul la bancă
Depozit la pachet cu fond de investiții, în Home Bank
Aplicația George BCR funcționează cu versiuni de Android minim 10 și iOS minim 17.7
Banca Transilvania și-a continuat creșterea în prima jumătate a anului
Ce știi despre pensia ta?
Facturile Engie se pot plăti mai simplu, prin Ropay
Grevă de avertisment la BRD, în 13 august
Ratingurile Băncii Transilvania, reconfirmate
Cursul valutar poate fi negociat în aplicația George Business
IPF (Provident), preluată de BasePoint Capital