Generali România este numele vizat pentru noua entitate rezultată în urma fuziuniirnrnCompania va furniza produse sub ambele mărci, Generali şi Ardaf rnrnContractele de asigurare ale celor două companii rămân valide, iar Generali România îşi va îndeplini toate obligaţiile faţă de clienţii Generali şi ArdafrnrnReprezentanţii Generali Group în România au anunţat astăzi intenţia Grupului de a uni cele două companii deţinute pe piaţa locală, Generali Asigurări şi Ardaf. Generali România este numele vizat pentru noua entitate, care va funcţiona pe piaţă cu două mărci independente, Generali şi Ardaf. Fuziunea va consolida poziţia Grupului Generali în România şi va conferi noii entităţi avantaje competitive superioare. Oferta complexă de produse şi gradul ridicat de acoperire la nivel naţional al reţelei de distribuţie vor face din Generali România compania de referinţă pentru clienţii persoane fizice şi juridice. Păstrarea ambelor branduri implică automat şi menţinerea celor două reţele de vânzare. rnrn“Fuziunea oferă o perspectivă extraordinară de dezvoltare, în beneficiul clienţilor, al angajaţilor, al reţelelor de vânzări, al partenerilor şi al acţionarilor. Sub umbrela noii entităţi, Generali România, vom putea valorifica mai bine atuurile celor două mărci şi ne vom putea servi clienţii şi mai bine, prin intermediul unui larg portofoliu de produse, al prezenţei naţionale extinse şi al angajamentului de îmbunătăţire permanentă a serviciilor. Fuziunea va crea o companie mai puternică, mai eficientă şi mai performantă şi va consolida prezenţa strategică, pe termen lung, a Grupului Generali în România, în concordanţă cu planurile acţionarilor”, a declarat Marie Kovářová, Coordonator al operaţiunilor Generali Group în România. rnrnFuziunea va crea posibilitatea ca operaţiunile de asigurări ale Grupului să atingă o eficienţă crescută. De asemenea, schimbul de “know-how” şi utilizarea comună a celor mai bune practici de lucru vor permite noii entităţi să atingă niveluri şi mai înalte ale standardelor de calitate pentru toate produsele. rnrnProcedura juridică de fuziune implică absorbţia Generali Asigurări de către Ardaf, opţiune ce a rezultat din analiza preliminară derulată. Această procedură, care este doar o formalitate tehnică, a fost determinată pe baza respectării aspectelor legale, de reglementare, financiare şi operaţionale ale fuziunii şi nu va influenţa forma noii entităţi. Fără a afecta scopul şi obiectivele planului de reorganizare, căile de derulare legală a fuziunii pot fi amendate pe parcurs, în funcţie de indicaţiile şi solicitările venite din partea autorităţilor competente. rnrnData efectivă a fuziunii depinde în mod direct de îndeplinirea tuturor cerinţelor legale. Până atunci, Generali Asigurări şi Ardaf vor continua să îşi îndeplinească angajamentele curente şi anterioare asumate faţă de clienţi şi parteneri, să vândă produse şi să emită poliţe în condiţii normale, până la momentul efectiv al fuziunii. După fuziune, Generali România va prelua toate obligaţiie faţă de clienţii celor două companii.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii
CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii
BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii
Cei care nu dețin o asigurare obligatorie pentru locuință (PAD) pot fi amendați de autoritățile locale (primării), conform PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). Pentru prima dată de... detalii