BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania își propune să construiască o rețea națională alături de antreprenori locali, se arată într-un comunicat de presă:
Primul pas a fost făcut prin parteneriatul cu DIASIG VEST, companie din Cluj-Napoca. Contractul a fost semnat de Valentin Coroiu, Director General al BT Broker de Asigurare, și de Diana Borzan, Administrator al DIASIG VEST.
BT Broker de Asigurare și-a anunțat în 2025 planul de diversificare a modelului de business, vizând transformarea din broker specializat în broker universal, cu acoperire națională. Noua direcție înseamnă servicii digitale, consultanță personalizată și un portofoliu diversificat, destinat atât persoanelor fizice, cât și companiilor.

Valentin Coroiu, director general al BT Broker de Asigurare:
”Mulțumim companiei DIASIG VEST pentru deschidere și pentru încrederea cu care pornim împreună pe acest drum. Parteneriatul ne ajută să construim un model scalabil, pe care îl vom extinde în întreaga companie, pentru a fi mai aproape de oameni și de ceea ce au nevoie.
Este primul pas către o rețea națională de francize, formată din parteneri care împărtășesc aceleași valori cu noi și care pun clienții pe primul plan. Franciza BT Broker este o direcție strategică prin care dorim să aducem clienților o nouă experiență și cât mai multă accesibilitate.”
La finalul anului 2025, BT Broker de Asigurare avea peste 46.000 de clienți. Numărul polițelor intermediate a crescut cu 17% în 2025 față de 2024, ajungând la aproape 140.000.
Nu există comentarii pentru această știre.
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii
Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii