Activele fondurilor locale de investitii au scazut in august, pentru a treia luna consecutiv, cu 0,8%, echivalentul a 80 de milioane de euro, la un total de 4,41 miliarde euro, conform statisticilor Asociatiei Administratorilor de Fonduri din Romania.
Ca si in luna anterioara, pe fondul unor rascumparari mai mari din fondurile de obligatiuni, subscrierile nete inregistrate de fondurile locale in august au fost de -38,9 milioane euro, precizeaza asociatia.
In luna iunie, activele fondurilor au scazut intr-un ritm asemanator, cu 82 milioane euro, la fel ca in iulie.
Cele mai mari reduceri de active le-a inregistrat cel mai mare fond romanesc, Erste Bond Flexible RON, care detine titluri de stat in valoare de peste 4 miliarde de lei, investitiile fondului fiind cu preponderenta (65% din detineri) in titluri de stat emise de Ministerul Finantelor iar restul in depozite bancare.
Activele nete ale fondului au scazut cu 433 milioane lei in iunie, cu 305 milioane lei in iulie, iar in august cu doar 81 milioane lei.
Cea mai mare scadere a activelor in august (151 milioane lei) le-a inregistrat al patrulea fond ca marime din Romania, BRD Simfonia 1, tot un fond de obligatiuni si instrumente cu venit fix ca si cel al Erste.
Raiffeisen Ron plus, al doilea mare fond romanesc, a avut active nete negative de 25 milioane lei.
Cea mai mare crestere de active (17 milioane lei) a inregistra-o fondul Stabilo al Pioneer Asset Management, un fond mic, care are active nete totale de numai 382 milioane lei.
BRD USD Fond a crescut cu 10,9 milioane lei, acesta fiind un fond nou, in dolari, cu active totale de numai 21,1 milioane lei.
Nu există comentarii pentru această știre.
BT Asset Management, din grupul Banca Transilvania, alături de Winners Holding Investments și Evergent Investments, au devenit acționari la minoritari la Anima Wings, companie aeriană deținută de Christian Tour a... detalii
BRD Groupe Société Générale, prin BRD Asset Management, a semnat un contract cu Patria Bank pentru achiziția a 99,9944% din Patria Asset Management, o companie activă pe piața românească a OPCVM, conform unui comunicat de presă, în care se adaugă: Tranzacția este supusă aprobării autorităților de reglementare competente. Piața românească a OPCVM a încheiat anul 2025 cu active nete totale de aproximativ 39,2 miliarde RON, dintre care fondurile locale au reprezentat 36,6 miliarde RON. Piața servește în prezent peste 1,1 milioane de investitori. Patria Asset Management administrează cinci fonduri deschise de investiții: • două fonduri (ETF-uri) listate la Bursa de Valori București: - ETF BET Patria–Tradeville (TVBETETF), care replică indicele BET; - ETF Energie Patria–Tradeville (PTENGETF), care replică indicele BET NG; • trei fonduri deschise nelistate: Patria Obligațiuni, Patria Global și Patria Stock. ETF BET Patria–Tradeville este cel mai... detalii
Cele mai performante 5 fonduri de investiții românești au înregistrat în ultimele 12 luni randamente anuale nete între 64,6% și 67,8 %, conform unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri... detalii
BT Asset Management SAI (BTAM) a ajuns la 450.000 de investitori și a atins pragul istoric de 10 miliarde lei active administrate, echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro, conform... detalii