Mai multe fonduri de pensii și-au arătat interesul de a achiziționa o participație în parcul eolian de la Fântânele-Cogealac deținut de CEZ, estimat la 1,1 miliarde de euro (1,5 miliarde de dolari), a declarat joi Tomas Pleskac, directorul diviziei de operațiuni străine al celei mai mari companii de utilități din Europa Centrală, transmite Reuters.
Investitorii străini și-au exprimat temerile legate de reducerea subvențiilor pentru energie regenerabilă în România, după ce Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne pentru perioada 2017-2020 acordarea unui număr de certificate verzi.
CEZ încă trebuie să decidă mărimea participației care va fi vândută sau dacă va face o astfel de tranzacție, a explicat Tomas Pleskac, membru al Consiliului de conducere al companiei de utilități. Statul ceh deține un pachet de 70% la CEZ.
“Suntem cu certitudine pregătiți să vindem (chiar și o participație de 100%). Nu vom refuza ofertele bune. Nu avem un calendar strict, nu trebuie să vindem. Aceasta este o posibilitate, dacă va fi atractivă pentru noi, o vom utiliza, dacă nu va fi atractivă, nu vom recurge la ea”, le-a declarat jurnaliștilor Tomas Pleskac.
Marți, Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste în cadrul CEZ România, a confirmat că grupul ceh analizează oportunitatea vânzării unei participații minoritare din parcul eolian de la Fântânele-Cogealac, din județul Constanța.
Parcul eolian al CEZ de la Fântânele-Cogealac este cel mai mare de pe uscat din Europa și are o capacitate de 600 de MW.
Proiectul a necesitat o investiție totală de 1,1 miliarde de euro. CEZ a achiziționat acest proiect în 2008 de la dezvoltatorul Continental Wind Partners.
Parcul eolian este echipat cu 240 de turbine eoliene produse de General Electric.
În ultimii ani, România a atras investiții de peste patru miliarde de euro în sectorul eolian, datorită potențialului natural al țării și datorită schemei generoase de susținere a producerii de energie eoliană.
Dobrogea este considerată regiunea cu cel mai mare potențial eolian din sud-estul Europei și a doua de pe întregul continent.
Cehii de la CEZ sunt principalii producători de energie regenerabilă din România, urmați de italienii de la Enel și de portughezii de la Energias de Portugal.
Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.
Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW.
Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenții sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toți consumatorii, inclusiv cei casnici, și care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.
România și-a asumat ca 24% din consumul de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă, la 1 ianuarie 2014.
Anul trecut, CEZ a înregistrat un profit net de 35,2 miliarde de coroane (1,408 miliarde euro), în scădere cu 12,3% comparativ cu 2012. Aceasta, în condițiile în care compania a revizuit valoarea centralei sale de la Pocerady (Cehia), operațiunile sale din Bulgaria și parcul eolian de 600 MW din România, țară care a redus subvențiile pentru energia regenerabilă în luna iulie 2013.
Grupul CEZ, cea mai mare companie de utilități din Cehia, este prezent pe piața românească încă din anul 2005, odată cu preluarea societății de distribuție Electrica Oltenia. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele opt companii — CEZ Distribuție, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development și TMK Hydroenergy Power.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti