Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în creștere, estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României pentru acest an și anul viitor, până la 3,4%, respectiv 3,9%, potrivit celui mai nou raport World Economic Outlook publicat, marți, de instituția financiară internațională, transmite Agerpres.
Conform celor mai recente estimări ale FMI, publicate la Lima (Peru) unde FMI organizează zilele acestea reuniunea sa anuală, Produsul Intern Brut al României ar urma să crească cu 3,4% în acest an și cu 3,9% în 2016, comparativ cu o creștere de 2,7% în 2015 și 2,9% în 2016, cât estima în primăvara acestui an.
FMI consideră că regiunea Europei emergente, unde este inclusă și România, a profitat de pe urma scăderii prețului petrolului și a revenirii graduale din zona euro. ‘Creșterea rămâne relativ robustă în Europa Centrală și de Est, cu Ungaria, și Polonia înregistrând ritmuri de creștere de 3% și chiar mai mari, dar mai slabă în Europa de Sud Est (cu excepția României)’, se arată în raportul FMI.
Pe de altă parte, FMI și-a revizuit semnificativ în scădere estimările privind evoluția prețurilor de consum în România, acestea urmând să ajungă în teritoriul negativ (minus 0,4% în 2015 și minus 0,2% în 2016), față de o creștere de 1,0% în 2015, respectiv 2,4% în 2016, cât estima în primăvară. Situația este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost revizuite în jos până la minus 0,7%, de la 1,1%, pentru 2015 și la minus 1,5%, de la plus 1,5%, pentru 2016.
La nivel global, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a redus, marți, estimările privind creșterea economiei mondiale în acest an și anul viitor, atrăgând atenția asupra ‘riscurilor crescute’ legate de încetinirea economiei chineze și a altor mari state emergente. Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să crească cu 3,1% în acest an și cu 3,6% în 2016, cu 0,2 puncte procentuale mai puțin decât estima în luna iulie a acestui an.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii