Banca centralã a Bulgariei a negat un articol publicat într-un ziar, care îl cita pe vice-guvernatorul Dimitãr Kostov spunând cã valoarea realã ratei de schimb a levei fatã de euro este de 1,10 leva/euro, mult sub rata fixatã a statului, de 1,95583 leva/euro, relateazã Reuters.rnrnDeclaratia, publicatã de cotidianul Standart, a suprins banca centralã, care mentine tãcerea cu privirea la starea monedei nationale – dacã este sub sau supraevaluatã. O sursã din guvern, care a refuzat sã fie identificatã, a calificat aceastã declaratie drept “o gafã”. rnrnBiroul de presã al bãncii a confirmat declaratia lui Kostov, pentru ca mai apoi sã o infirme. Biroul sustine în prezent cã Dimitãr Kostov a declarat, în cadrul unui interviu acordat unei publicatii, cã rezervele de valutã ale bãncii sunt duble fatã de suma banilor în circulatie, însã nu a mentionat care este rata realã de schimb. rnrn”Restul sunt interpretãri fãcute de Standart”, a spus un purtãtor de cuvânt de la bancã. rnrnPublicatia anuntat, însã, cã textul integral al interviului va fi publicat marti. rnrnConform regimului de consiliu monetar, pe care Bulgaria l-a adoptat pentru a tempera hiperinflatia, dupã ce criza financiarã din 1996-1997 a distrus o treime din bãncile statului, suma de leva aflatã în circulatie ar trebui sã fie egale cu rezervele de valute forte ale bãncii. rnrnSupraevaluarea levei fatã de cursul fix oficial fatã de euro este o idee contrarã unor comentarii recente ale unor analisti, care considerã cã statul de la sud de Dunãre ar putea fi fortat sã îsi devalorizeze moneda pentru a evita o aterizare bruscã a economiei. rnrnAnalistii considerã cã deficitul de cont curent al Bulgariei, aflat în crestere, si împrumuturile strãine mari din sectorul privat au fãcut ca tara sã fie vulnerabilã la criza globalã a creditelor si ar putea pune presiuni asupra bãncii centrale pentru a renunta la regimul de consiliu monetar sau pentru a devaloriza leva fatã de cursul oficial fatã de euro. rnrnUnii economisti si oficiali ai Bãncii Centrale Europene (BCE) considerã cã nivelurile fixe ale cursului devin un obstacol pentru Bulgaria si Þãrile Baltice în eforturile lor de a se alãtura zonei euro. rnrnIncertitudinile se referã la posibilitatea acestor state de a aduce inflatia la nivelul impus pentru aderarea la zona euro, în conditiile în care consiliile monetare limiteazã posibilitatea bãncilor centrale de a utiliza ratele dobânzii pentru a influenta cererea de consum si presiunile inflationiste. rnrnSpeculatiile referitoare la o posibilã devalorizare au câstigat teren în Þãrile Baltice spre sfârsitul anului trecut si au afectat si piata din Bulgaria. rnrnAcestea au reînnoit discutiile din Bulgaria referitoare la o eventualã devalorizare sau reevaluare a levei, însã cei mai multi analisti considerã cã actualul raport fix dintre leva si euro ar trebui mentinut. rnrnCererea internã solidã si scumpirea alimentelor au amplificat inflatia anualã din Bulgaria la 14,2% în martie, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeanã. Deficitul de cont curent al Bulgariei a ajuns anul trecut la 21,5% din produsul intern brut (PIB), ca urmare a cresterii importurilor. rnrnPotrivit unor surse, îngrijorarea legatã de dezechilibrele externe ale Bulgariei i-a determinat pe oficialii BCE sã refuze o cerere a statului bulgar de a adera în 2007 sau 2008 la mecanismul ratelor de schimb ERM-2, anticamera zonei euro. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Diferența dintre dobânda de referintă la euro, de 2,25%, și cea la lei, de 6,50%, este destul de ridicată, de 4,25%, fiind posibil să crească și mai mult în acest... detalii
Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii
DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii
Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii