Deficitul contului curent, redus cu 24% după primele nouă luni ale anului

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2023-11-17 06:39 Ultima actualizare: 2023-11-17 06:39

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele nouă luni din 2023 un deficit de 16.051 milioane euro (-5% din PIB estimat), în scădere cu circa 24% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR.

Deficitul s-a redus semnificativ pe segmentul de bunuri, în timp ce a crescut excedentul pe partea de servicii. Minusul pe segmentul de venituri primare s-a diminuat marginal iar plusul de la cele secundare s-a majorat ușor.

Pe segmentul combinat de bunuri şi servicii s-a consemnat o îmbunătățire de circa o treime a deficitului extern (de la -14,33 miliarde euro la -9,53 miliarde euro). Reducerea cu o șeptime a deficitului pe partea de bunuri (de la -23,38 miliarde euro până la -20,16 miliarde euro) a fost însoțită de un avans de 17% al soldului pozitiv la servicii (de la +9,05 miliarde euro la +10,63 miliarde euro).

Seviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au avut cea mai mare contribuție (+4.496 milioane euro, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului anterior).

Totodată, s-au îmbunătățit soldurile la serviciile de transport (+10%) și rezultatul net la serviciile de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor (+13%). Deficitul din turism a crescut până la -2,62 miliarde lei, în pofida unui avans de 16% al încasărilor.

Soldul pe segmentul de venituri primare (-7,47 miliarde euro) s-a ameliorat cu 258 milioane euro, după o majorare cu 3% a intrărilor. Sumele intrate pe partea de venituri secundare, care includ transferurile românilor plecaţi la muncă în străinătate, au crescut cu aproape 4%, în timp ce ieșirile s-au majorat cu 4%. Astfel încât soldul pozitiv a ajuns la 947 milioane euro (evident, tot +4%).

Investițiile străine, în scădere importantă

Investițiile directe ale nerezidenților pe primele nouă luni din 2023 au totalizat 5.080 milioane euro, în scădere marginală față de luna anterioară și cu 42% mai puțin față de cele 8.671 milioane euro consemnate în aceeași perioadă a anului anterior. Dacă participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au crescut până la 5.836 milioane euro, creditele intragrup au însumat valoarea netă NEGATIVĂ de 776 milioane euro (aproape dublu față de finalul lui august).

Datoria externă totală a crescut semnificativ în luna septembrie 2023 până la 161,3 miliarde euro, sumă cu 17,4 miliarde euro mai mare decât la finele anului trecut. De reținut scăderea consemnată pe segmentul datoriei pe termen scurt, în timp ce creșterea a venit exclusiv din sporul consemnat pe termen mediu și lung.

[1]

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu și lung la finalul celei de-a noua luni a anului curent a urcat la 17%, față de 15,6% în luna precedentă dar sub nivelul de 17,9% consemnat la 31 decembrie 2022.

Totodată, gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a crescut la 5,6 luni (maximul pe acest an), peste nivelul de 4,4 luni consemnat la finele lui 2022.

[1]

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR, calculată la valoarea reziduală (inclusiv ratele de capital scadente în următoarele 12 luni la datoria externă pe termen lung) a crescut cu zece puncte procentuale față de luna anterioară și a ajuns la 105,4%.

Astfel, acest indicator critic, situat puțin peste 80% la finalul lui 2022 s-a situat cu mult peste valorile din anii anteriori, ceea ce semnifică o creștere importantă a rezilienței la șocuri externe.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Statistici BNR

Deficitul contului curent, cu 12% mai mic după prima treime a anului

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele patru luni din 2026 un deficit de 7.980 milioane euro, cu 12% mai mic față de aceeași perioadă a anului... detalii

Deficitul contului curent, cu 12% mai mic după primele două luni ale anului

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele două luni din 2026 un deficit de 3.191 milioane euro, cu 12% mai mic față de aceeași perioadă a anului... detalii

Deficitul contului curent, scădere cu peste 5% în ianuarie 2026

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în ianuarie 2026 un deficit de 977 milioane euro, cu 5,3% mai mic față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor... detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2025

Indicatorii sistemului bancar (profit, venituri, cheltuieli, ajustări pentru pierderi, rezultat operațional, număr bănci cu profit sau pierdere, număr unități bancare, număr salariați, ajustări pentru pierderi așteptate conform ABE, credite, depozite, capitaluri proprii, impozit pe profit, valoarea expunerii la risc), la finalul anului 2025, conform statisticilor furnizate de Banca Națională a României (BNR): Mil. Lei Denumirea indicatoruluiT3 2025T4 2025Rezultatul brut al exercițiului13.905,718.658,5Impozitul pe profit2.285,93.206,8Rezultatul net al exercițiului11.619,815.451,7Venituri din dobânzi36.788,049.437,5Cheltuieli cu dobânzile15.538,720.967,2Venituri nete din comisioane4.988,16.798,0Ajustări pentru pierderi aşteptate, potrivit definiției ABE *,1)10.278,49.803,8Rezultatul operaţional15.647,320.812,9Numărul instituțiilor de credit cu profit2220Numărul instituțiilor de credit cu pierdere89Credite acordate clientelei nebancare (valoare brută)488.732,4509.262,0Credite acordate clientelei nebancare (valoare netă)468.127,5489.267,7Depozite de la clientela nebancară710.423,2756.689,8Valoarea capitalurilor proprii87.796,394.801,5Valoarea totală a expunerii la risc *339.801,5343.088,0Numărul unităților bancare (inclusiv unitățile centrale ale Creditcoop)3.3463.288Numărul salariaților49.00148.268 *   doar pentru instituțiile de credit persoane juridice române, inclusiv Banca centrală cooperatistă Creditcoop.... detalii