Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8 miliarde euro (+6,3%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul comercial lunar s-a situat la aproape 2,9 miliarde euro, peste valoarea din luna precedentă și cu 32% mai mult decât în februarie 2024(-2,18 miliarde euro).
După primele două luni ale anului,exporturile au cumulat 15.146,9 milioane euro (+0,7% față de aceeași perioadă a anului precedent) iar importurile s-au cifrat la 20.763,8 milioane euro (+8,2%). Deficitul comercial la finele lunii februarie 2025 a fost de 5.616,9 milioane euro, în creștere cu 1.460,1 milioane euro (+35,1%) față de ianuarie-februarie 2024.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a ajuns la 76%, sub valoarea consemnată la finele anului anterior (76,6%) și la cea mai mică valoare din ultimii ani (în 2022 se înregistrase o valoare similară). Este un indicator care are o evoluție îngrijorătoare din perspectiva competitivității mărfurilor românești, iar asta înainte de a fi afectate de introducerea de taxe vamale pe piața SUA.

Rezultatul negativ acumulat pe segmentul de mărfuri în prima lună a anului a fost de 1,5% din rezultatul economic anual estimat (381,76 miliarde euro), în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 10,1% din PIB (-35,9 miliarde euro). Astfel, deficitul comercial s-a încadrat în prognoza de toamnă a Comisiei Naționale de specialitate dar evoluția rămâne problematică.
Schimburile cu țările UE au fost de 10,65 miliarde euro la export și 14,78 miliarde euro la import (70,3% din exporturi și 71,2% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 4,50 miliarde euro și importuri de 5,98 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de circa -4,13 miliarde euro cu statele UE şi de -1,48 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare.
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport a evoluat îngrijorător pe minus și în februarie 2025 (-135 milioane euro), după ce consemnase -124 milioane euro în prima lună a anului. La categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul s-a situat la -1.549 milioane euro, adică 28% din soldul negativ consemnat per total.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat aproape 900 milioane euro sau circa o șesime din deficitul comercial. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a scăzut la doar 54%, de la 57% pe ansamblul anului trecut. Aceste valori au ajuns mult sub nivelul de 70% consemnat pe întreg anul 2023 și foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat în 2014.

Consumul de carburanți din import a condus la un deficit sectorial de 0,84 miliarde euro, adică aproape 95% din cel (mai cunoscut) de la produse alimentare. Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice, situat deja la aproape 2,3 miliarde euro. Per total, petrochimia a generat 56% din deficitul comercial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că portofelul digital european, EU Digital Identity Wallet (EUDI Wallet), va fi realizat de instituțiile române, după modelul portofelului digital german. Guvernul renunță astfel la... detalii
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent, iar salariul minim net crește la 2.699 lei, conform unui comunicat al Ministerului Muncii, în care se adaugă: Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei pentru cei cu salariul minim), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr... detalii
Pe 1 iulie 2026 expiră perioada tranzitorie prevăzută de Regulamentul (UE) 2023/1114 (MiCA), termen după care furnizorii de servicii de criptoactive care nu dețin autorizație MiCA nu mai pot deservi clienți din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al Hategan Attorneys, în care se adaugă: Măsura îi afectează direct pe cei aproximativ 600.000 de investitori români în criptomonede, în condițiile în care numărul investitorilor români în criptomonede reprezinta, la 31 martie 2026, aproape dublul numărului total de investitori la BVB, conform datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și a Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Practic, mai mulți români investesc în cripto decât pe piața bursieră tradițională locală. „Privind contextul legal local, Ordonanța de Urgență 10/2025 care a intrat în vigoare din 13 martie 2025, a transpus MiCA în legislația română și a stabilit Autoritatea de... detalii
Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetarã aferentã primului trimestru al anului 2026, document care evidențiazã o traiectorie solidã de consolidare fiscalã, conform unui comunicat de presă, în care se mai precizează: În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 21,09 miliarde lei, echivalentul a 1,03% din PIB, situându-se cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru aceastã perioadã. Comparativ cu intervalul similar al anului trecut, deficitul s-a redus cu 22,56 miliarde lei, marcând o scãdere de 1,25 puncte procentuale în PIB fațã de nivelul de 2,28% înregistrat în primul trimestru din 2025. „Rezultatele primului trimestru confirmã faptul cã direcția de consolidare fiscalã pe care ne-am asumat-o prin reformele recente este cea corectã, reușind sã reducem deficitul bugetar la jumãtate fațã de perioada similarã a anului trecut. Am prioritizat... detalii
Ajutoare de stat pentru investiții în sectoare de producție cu volum ridicat de importuri
Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur
Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani
Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații