Exporturile României au fost în octombrie 2024 de 8,45 miliarde euro (+0,5% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 12,17 miliarde euro (+8,6%), potrivit datelor publicate de INS.
Astfel, deficitul comercial lunar a ajuns la 3,72 miliarde euro, nou record în materie, foarte îngrijorător ca raport între livrări și intrări (sub 70%).
În perioada ianuarie – octombrie 2024, exporturile FOB au însumat 77.731,5 milioane euro (-1,2% față de aceeași perioadă din 2023) iar importurile CIF au însumat 104.943,2 milioane euro (atenție, +3%).
După primele zece luni ale anului curent, gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a ajuns la doar 77,2%, în scădere semnificativă față de luna precedentă (77,8%).
[1]
Deficitul balanței comerciale în primele zece luni din 2024 a fost de circa 27,2 miliarde euro, mai mare cu aproape 4 miliarde euro (+17,2%) față de aceeași perioadă a anului precedent.
Deși exporturile lunare au crescut la cea mai mare valoare din ultimele 12 luni, dinamica importurilor s-a situat sistematic peste cea a exporturilor și a fost trecut pragul de 12 miliarde euro.
Minusul acumulat pe segmentul de mărfuri la finele lunii octombrie a urcat la 7,7% din rezultatul economic anual estimat (353,5 miliarde euro), în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 8,8% din PIB. Astfel, deficitul comercial are toate șansele să depășească așteptările Comisiei Naționale de specialitate iar trendul rămâne problematic.
Schimburile cu țările UE au fost de 56,24 miliarde euro la export și 75,80 miliarde euro la import (72,4% din exporturi și 72,2% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 21,49 miliarde euro și importuri de 29,15 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de circa -19,6 miliarde euro cu statele UE și de -7,7 miliarde euro pe relațiile extracomunitare.
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport a evoluat semnificativ pe minus și în octombrie, astfel încât soldul a ajuns la -1.742 milioane euro după primele 10 luni ale anului. La categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul s-a apropiat de -8 miliarde euro, adică 29% din soldul negativ consemnat per total.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa 14% din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a scăzut înapoi până la 58% (după 57% la mijlocul anului, trecuse temporar de 60%), semnificativ sub nivelul de 70% consemnat pe întreg anul 2023 și foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat în 2014.
[2]
Consumul de carburanți din import a condus la un deficit sectorial de aproape 4,5 miliarde euro, adică aproximativ o optime peste cel (mai cunoscut) de la produse alimentare. Problema principală rămâne soldul puteic negativ al schimburilor de produse chimice, situat la circa -10,8 miliarde euro (peste un miliard de euro lunar). Per total, petrochimia a generat patru șeptimi din deficitul comercial.
Nu există comentarii pentru această știre.
România s-a situat în 2024 pe penultimul loc între statele membre UE în ceea ce privește ponderea în PIB a veniturilor bugetare din taxe și contribuții sociale, conform datelor publicate... detalii
IMM România consideră că adoptarea monedei euro, trebuie să fie următorul proiect strategic al României, se arată într-un comunicat de presă, în care se adaugă: România are nevoie de proiecte... detalii
Deficitul bugetului general consolidat pe anul 2025 a fost de 146 miliarde lei (-7,65% din PIB-ul estimat curent la 1.909 miliarde lei), potrivit datelor operative (pe cash, rezultatul ESA pe... detalii
Dobânda medie pe termen lung pentru România a scăzut în decembrie 2025 până la 6,72% de la 6,82% anterior, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Țara noastră a rămas... detalii
România a încheiat anul 2025 pe primul loc în UE la inflație
Deficitul contului curent, peste 27 miliarde euro după primele 11 luni din 2025
Noiembrie 2025 - cel mai mic deficit comercial din ultimele 12 luni
Datoria publică, 58,9% din PIB înaintea ultimului trimestru din 2025
Deficit bugetar la 11 luni mai mic decât în urmă cu un an: -6,4% din PIB
Inflația anuală, staționară la 9,76% în noiembrie 2025
Datoria publică, 59,7% din PIB după primele opt luni ale anului
Inflația anuală, în scădere ușoară la 9,76%, în octombrie 2025
România, preț dublu la gaze naturale față de Ungaria
-5,4% din PIB, deficit bugetar pe primele 9 luni