Cumparatorii de creante incerte la un pret mai mic decat valoarea nominala ar putea fi scutiti de TVA

Autor:

Bancherul.ro
2011-11-01 19:02

Companiile care achiziționează creanțe incerte la un preț inferior valorii nominale, pentru care nu există alte înțelegeri între părți, ar putea fi scutite de la plata taxei pe valoarea adăugată, anunță experții în taxe de la Accace, intr-un comunicat de presa.rnrnMăsura ar putea veni ca urmare a deciziei Curții Europene de Justiție date vineri, 27 octombrie 2011, în cazul GFKL Financial Services AG, furnizor german de servicii financiare, conform căreia vânzarea creditelor neperformante/creanțelor incerte la un preț inferior valorii lor nominale nu constituie un serviciu de recuperare de creanțe supus TVA.rnrnÎn cazul supus atenției CEJ, GFKL a preluat de la o bancă ipoteci și creanțe cu scadența depășită aferente unui număr de 70 de contracte de împrumut declarate scadente, a căror valoare nominală era de aproximativ 15 milioane de euro. Deoarece acest transfer se referea la creanțe cu scadența depășită și care erau improbabil de a mai fi recuperate în întregime, valoarea lor economică agreată de către cele două părți a fost stabilită la aproximativ 8,4 milioane de euro, în timp ce prețul de achiziție a fost agreat la aproximativ  8 milioane de euro.rnrnAbordarea autorităților fiscale germane era ca suma de aproape 400.000 de euro, reprezentând diferența dintre valoarea economică și prețul plătit, reflecta remunerația pentru un serviciu taxabil, în contextul în care  GFKL și banca nu agreaseră în contract o remunerație specifică pentru aceste servicii taxabile, ci doar prețul la care se transferau creanțele respective.rnrnÎn acest context, CEJ a decis ca, în cazul achiziției de creanțe incerte la un preț inferior valorii nominale, pentru care nu există alte înțelegeri între părți, nu se poate considera că se realizează activități taxabile, precum recuperarea de creanțe.rnrn“Această decizie clarifică situația și pentru  tranzacții similare din România, unde legislația fiscală stabilește, în prezent, ca regulă generală, că activitatea de recuperare de creanțe reprezintă o operațiune  taxabilă prin prisma TVA. De asemenea, textul normelor de aplicare ale Codului Fiscal detaliază baza de impozitare pentru creanțele cu termen de scadență depășit ca reprezentând diferența între o valoare economică «teoretică» a creanței în cauză și prețul plătit pentru achiziția ei”, a declarat Valentin Țic-Chiliment, Head of Tax în cadrul Accace.rnrnÎn acest context, este posibil ca autoritățile române să amendeze textul normelor de aplicare a Codului Fiscal, făcând referire la decizia CEJ menționată.rnrn“Recomandăm companiilor care sunt implicate în astfel de tranzacții să analizeze, în funcție de circumstanțele aplicabile, măsura în care decizia CEJ li se poate aplica, mai ales în condițiile în care există posibilitatea de a recupera o parte din costurile cu TVA suportate în trecut”, a adăugat Valentin Țic-Chiliment.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii