CSA respinge acuzatiile aduse de Cristian Constantinescu

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2011-09-21 16:02 Ultima actualizare: 2011-09-21 16:02

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) respinge acuzațiile aduse luni, 19 septembrie, de domnul Cristian Constantinescu cu privire la activitatea desfășurată de CSA și conducerea acesteia în ultimii ani, cu privire la normele emise, dar și la capacitatea financiară a companiilor de asigurări, se arata intr-un comunicat al CSA.rnrnDomnul Constantinescu nu își susține acuzațiile cu dovezi concrete, ci încearcă să dea un iz de credibilitate afirmațiilor sale speculând în acest sens opinia publică creată artificial, mai ales în ultimele luni, cum că piața de asigurări nu ar fi stabilă financiar.rnrnÎn prezent, statele membre UE sunt obligate să aplice modelul de solvabilitate Solvency I, care prevede că o societate de asigurare este considerată solvabilă dacă are marja de solvabilitate disponibilă mai mare sau cel puțin egală cu marja minimă, deci raportul dintre aceste două marje (gradul de solvabilitate) este de cel puțin 1.rnrnÎn România, la nivelul anului 2010, gradul mediu de solvabilitate al pieței era de 2,21 pentru activitatea de asigurări generale și de 4,29 pentru cea de asigurări de viață, deci cu mult peste nivelul minim impus de lege. Acest grad s-a menținut la aceleași valori în ultimii 5 ani (iar în cazul asigurărilor de viață chiar a crescut), fapt care atestă stabilitatea pieței de asigurări, în pofida crizei economice.rnrnDe asemenea, indicatorii de lichiditate ai societăților de asigurare au respectat, în general, cerințele legale, iar atunci când au fost identificate probleme temporare la nivel individual, Consiliul CSA a dispus aplicarea de planuri de măsuri, de redresare financiară, incluzând de multe ori realizarea de infuzii de capital de către acționari.rnrnPrin urmare, politica Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a fost aceea de a preveni deteriorarea solvabilității societăților, astfel încât să se evite, pe cât posibil, intrarea lor în stare de insolvență. Măsura intrării în insolvență a unei companii de asigurare este considerată de către toate autoritățile naționale de supraveghere a asigurărilor ca fiind o soluție de ultima instanță și, până să se ajungă la o astfel de situație, trebuie utilizate toate celelalte măsuri prevăzute de lege.rnrnPolitica promovată de Consiliul CSA s-a dovedit a fi cea corectă și în beneficiul asiguraților, pentru că în ultimii 5 ani, numai 3 societăți au intrat în stare de insolvență, acestea deținând o cotă de piață cumulată de 0,4%.rnrnSuntem conștienți de faptul că sunt persoane care reclamă dificultăți în relația cu asigurătorii, în special în cazul asigurărilor RCA, dar CSA folosește toate mijloacele legale pentru a rezolva acele probleme care sunt reale şi întemeiate (pentru că există şi tentative de fraudare). Dacă ne uităm la numărul reclamațiilor RCA primite la CSA în anul 2010, vom constata că acesta reprezintă numai 1,5% din numărul dosarelor de daune avizate în același an, drept pentru care nu se poate afirma că este vorba despre o practică generalizată a societăţilor de a nu plăti despăgubiri.rnrnÎn ceea ce privește legislația, ne surprinde declarația domnului Constantinescu cum că multe norme sunt depășite sau incorecte din punct de vedere tehnic, din moment ce domnia sa, în calitate de fost președinte al UNSAR până de curând, a fost parte în elaborarea acestei legislații. Astfel, proiectele de acte normative elaborate de CSA au fost transmise spre consultare și observații asociațiilor profesionale din domeniul asigurărilor, deci inclusiv către UNSAR. rnrnCu toate acestea, nu de puține ori s-a întâmplat ca UNSAR să nu aibă observații pe proiectele remise de CSA, pentru ca, dupa aprobarea lor de către Consiliul CSA, să facă declarații publice prin care le dezaprobă. rnrnTotodată, deși nu există nicio obligație legală în acest sens, CSA a organizat numeroase întâlniri cu societățile din domeniul asigurărilor pentru a discuta diverse probleme, inclusiv referitoare la elaborarea/modificarea/completarea legislației, și acest lucru poate fi confirmat oricând de către societăți.rnrnMai mult decât atât, domnul Constantinescu omite să spună că în legislația română din asigurări au fost preluate prevederile directivelor și regulamentelor europene, care sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.rnrnCum a evolutat piața românească de asigurări în contextul așa zisei lipsei de credibilități pe care o reclamă domnul Constantinescu?rnÎn prezent, pe piața românească de asigurări există 43 de societăți de asigurare care dețin împreună un capital social de circa 1 miliard de euro, din care aproape 90% este străin. La începutul anului 2006, capitalul cumulat era de circa 250 milioane euro (deci de 4 ori mai mic), iar cota de participare a investitorilor străini era de 50% (la jumătate decât este în prezent). rnrnÎn ultimii 5 ani au fost atrași pe piața românească unii dintre cei mai mari asigurători europeni, care au ales să înființeze societăți supravegheate de CSA, deși puteau să desfășoare activitate pe teritoriul României în baza liberei circulații a serviciilor sau a dreptului de stabilire și să rămână sub supravegherea autorității din statul membru de origine.rnDintre marii asigurători europeni prezenți pe piața românească enumerăm: Societe Generale, Groupama, Erste, Ergo, Aegon, Cardif Asigurari, Kd Life, Credit Europe, EFG, Wiener Stadtische, Uniqa, Signal Iduna, AXA.rnrnPrezența acestor mari grupuri, precum și creșterea capitalului subscris demonstrează faptul că investitorii străini sunt interesați să intre pe piața românească de asigurări sau să își susțină financiar afacerile pe care le au deja, în pofida scăderii temporare a activităţii de subscriere din ultimii doi ani, care este una conjucturală pe fondul crizei.rnrnDespre CSArnrnCSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudenţială și control a activității de asigurare în România, precum și cu atribuții de emitere a normelor de aplicare a legii.rnrnPotrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România. rnCSA este membru cu drepturi depline al EIOPA – Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale și IAIS – Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ASIGURARI

Asigurare de locuință, din aplicația BT Pay

Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii

Asigurările pentru locuințe se pot face și la CEC Bank

CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii

BT Broker de Asigurare dezvoltă o rețea de francize

BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii

Pot fi amendat dacă nu am asigurare obligatorie pentru locuință (PAD)?

Cei care nu dețin o asigurare obligatorie pentru locuință (PAD) pot fi amendați de autoritățile locale (primării), conform PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). Pentru prima dată de... detalii