Dedeman şi BRD Finance le oferă clienţilor, de pe 9 septembrie până pe 6 octombrie 2010, un produs de creditare avantajos, foarte accesibil din punctul de vedere al costurilor, se arata intr-un comunicat al bancii.rnrnCu o dobândă anuală nominală de numai 7%, soluţia de finanţare le permite clienţilor să achiziţioneze materiale pentru amenajarea locuinţei sau pentru grădinărit fără să afecteze bugetul curent al familiei. Pentru a plăti rate cât mai mici, clienţii au la dispoziţie perioade de rambursare de până la 60 luni.rnrnProdusul de creditare oferit de BRD Finance aduce facilităţi suplimentare şi la nivelul acordării simple şi rapide, direct în magazinele Dedeman. Astfel, pe baza unei documentaţii standard, clienţii pot pleca acasă cu produsele pe care le doresc în maximum 2 ore. În plus, dacă la semnarea contractului se alege pachetul opţional de asigurare Optim, clienţii pot fi protejaţi inclusiv în situaţia intrării în şomaj, plata ratelor fiind acoperită temporar prin intermediul primei.rnrnToţi cei interesaţi de soluţia optimă pentru a cumpăra pe loc produsele de care au nevoie se pot adresa pentru mai multe detalii, inclusiv simulări de rate, operatorilor de credite BRD Finance din magazinele Dedeman.rnrnDespre BRD FinancernrnMembră a Diviziei de Servicii Financiare Specializate din cadrul Grupului Société Générale, BRD Finance IFN SA beneficiază de experienţa internaţională a grupului în acordarea creditelor de consum. Compania este activă în România din aprilie 2004, devenind rapid liderul pieţei creditelor de consum. De-a lungul timpului, strategiile de dezvoltare au susţinut creşterea puternică a companiei şi au determinat crearea şi consolidarea de parteneriate cu firme importante din domenii precum: retail, PVC, IT&C, electronice şi electrocasnice, mobilă, auto şi publicistică. Prezentă în aproximativ 6000 de magazine şi având un portofoliu de circa 500.000 de clienţi persoane fizice, BRD Finance administrează o gamă diversificată de produse şi servicii financiare. Oferta include atât credite de consum, cât şi carduri de credit, credite auto sau credite de nevoi personale. rnrnDespre Dedeman rnrnDedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români care, începand cu anul 1992, pe parcursul celor 18 ani de activitate, au dezvoltat o reţea de 20 magazine pe piaţa retailului de materiale de construcţii şi pentru amenajări interioare de tip “Do-it-yourself”. Dedicat planurilor clienţilor săi care doresc să construiască şi să îşi amenajeze căminul, Dedeman oferă o gamă bine structurată şi adaptată cerinţelor acestora, cu peste 45 000 de produse, completată cu servicii de calitate. Obiectivul principal al companiei îl reprezintă dezvoltarea reţelei la un număr de 30 magazine, la nivel naţional, vizând poziţia de lider pe piaţa de profil.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat într-o conferință de presă că amenda dată băncilor nu fost pentru că ele ar fi făcut un cartel pentru a majora ROBOR-ul la... detalii
Mai întâi de toate, trebuie spus că nu reprezintă o ilegalitate creșterea prețurilor produselor și serviciilor sau a dobânzilor (prețul banilor), ci doar dacă acestea s-au stabilit în cadrul unor... detalii
Numărul angajaților din bănci a scăzut cu aproape 2.500 în ultimul an, ca urmare a procesului de fuziuni și achiziții din domeniul bancar și a digitalizării serviciilor financiare. Mai exact,... detalii
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?
Facebook face reclamă unei false aplicații Revolut, pentru fraude
Credit medical cu acte false, acordat de un IFN
Nu e nici IFN, nici recuperator de credite. Ghici ce e?