Contributiile de asigurari sociale (CAS) vor fi diminuate cu 2% din 1 iulie 2009

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-11-20 11:48 Ultima actualizare: 2008-11-20 11:48

Contribuţiile de asigurări sociale vor fi diminuate cu două puncte procentuale după 1 iulie 2009, iar bugetele pentru care va fi aplicată reducerea vor fi stabilite în raport cu soldul fondului de asigurări sociale după majorarea pensiilor şi de efectele crizei economice asupra pieţei muncii.rnrn”CAS-ul va fi redus atât de la angajat, cât şi de la angajator, acum am operat numai reducerea de ansamblu şi suntem în discuţie cu Ministerul Muncii pentru a vedea care sunt capitolele de la care reducem. Pot să spun că această măsură va intra în vigoare după 1 iulie şi că structura acestei scăderi, cât va fi pe bugetul de asigurări sociale, cât va fi fondul de sănătate şi cât va fi pe bugetul de şomaj, va depinde de evoluţia economică, de impactul recesiunii economice internaţionale asupra pieţei forţei de muncă, de soldul bugetului de asigurări sociale în urma majorării pensiilor de la 1 ianuarie şi de colectările la fondul de sănătate. Repartiţia acestui 2% va fi în funcţie de comportamentul acestor bugete, în acest fel se va face şi repartiţia pe angajat şi angajator”, a afirmat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului.rnrnEl a arătat însă că angajatorul probabil “va fi implicat în această scădere de CAS” într-o proporţie mai mare decât angajatul.rnrnGuvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu două puncte procentuale până la sfârşitul anului 2009, a anunţat premierul Călin Popescu Tăriceanurnrn”CAS-ul vă scădea astfel de la 39,5% la 37,5% din salariul brut”, a spus Tăriceanu.rnrnÎn 2007, contribuţiile sociale au reprezentat 45,5% din salariul brut, cumulat pentru angajat şi angajator.rnrnPentru acest an a fost programată reducerea cotelor de contribuţii sociale cu 6 puncte procentuale, la 39,5% din salariul brut, din care 4,5 puncte pentru angajatori în ianuarie şi decembrie, şi 1,5 puncte pentru angajaţi în luna iulie 2008.rnrnReducerea CAS cu zece puncte procentuale în următorii patru ani este inclusă în planul economic guvernamental pentru sprijinirea economiei.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Orice investiție prin Telegram este o țeapă

Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii

Ofertă de depozit în lei pe 5 luni cu dobândă fixă de 6,10% la CEC Bank

CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii

Poți fi copilot de mașină de Formula 1, dacă plătești cu cardul BT Mastercard

Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii

Cum se fac fraudele cu facturi

Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii