Comerțul cu amănuntul - revenire înaintea majorării TVA

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2025-09-08 09:51 Ultima actualizare: 2025-09-08 09:51

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iulie 2025 cu 7,1% față de luna anterioară, însă numai 0,3% după ajustarea cu numărul de zile lucrătoare și sezonalitatea, potrivit datelor comunicate de INS. Rezultatul a inversat, după 9 luni consecutive, traiectoria de diminuare a avansului vânzărilor cumulate de la începutul anului. 

Comparativ cu aceeași lună din 2024, s-a înregistrat un spor de 5,3% pe seria brută și de 4,5% în termeni ajustați cu sezonalitatea. Situația reflectă, surprinzător, o revenire a creșterii față de aceeași lună a anului anterior,valoarea din iulie 2025 (+2,5%) fiind cea mai mare din ultimele cinci luni. Cumulat după primele șapte luni, avansul din comerț a urcat marginal, la 3,5%. 

Modificarea trendului cifrei cumulate de afaceri din comerț după ce ajunsese la mai puțin de jumătate față de ultimul trimestru al anului trecut apare pe contrasens cu creșterea IPC, neindexarea pensiilor și limitarea salariilor din sectorul bugetar, cea mai probabilă explicație fiind constituirea de provizii înaintea majorării TVA de la 1 august.

Datele INS indicau o scădere anuală de -0,8% a puterii de cumpărare a salariului mediu (+7% nominal aferent lunii iunie dar încasat în iulie, la o inflație de 7,84%), corelată cu o consolidare excesivă a pensiei reale (majorare nominală de 22,75% în termeni iulie 2025/iulie 2024, respectiv +13,8% în termeni reali).

De reținut creșterile în termeni bruți înregistrate în iulie 2025 față de luna anterioară pe toată linia: la produse alimentare, băuturi și tutun (+6,3%, deși un firav +0,1% ajustat), produse nealimentare (+6,1% brut dar +0,6% ajustat) și pe segmentul de carburanți, unde majorarea brută de +10,7% s-a repliat la doar +1,4% după ajustare.

Față de aceeași lună din 2024, s-a înregistrat o creștere modică la produsele alimentare (+1,8% brut și +0,5% ajustat sezonier). Avansul per total a venit în special de la produsele nealimentare (unde +5,4% brut s-a amplificat la +5,8% după ajustare), în timp ce creșterea a fost mai subtanțială la carburanți (+11,5% brut a devenit +11,9% ajustat sezonier).

Una peste alta, evoluția consumului a fost în creștere pronunțată până la finele T3 2024, cu maximul atins în septembrie (+10,9%), odată cu majorarea pe fond electoral a salariului minim net pe economie și recalcularea pensiilor. Scăderea ulterioară a venit pe fondul necesității de ajustare fiscală, ce a blocat indexările pe 2025, și a unui rezultat economic sub așteptări.

Ajustarea ritmului de creștere din comerț a survenit în contextul rezultatelor relativ slabe la începutul lui 2025 din industrie (aflată în scădere până sub nivelul din urmă cu opt ani) și a creșterii datoriei externe la peste 56% din PIB (cele mai recente date oficiale sunt din luna aprilie). Deocamdată, apare puțin probabil ca ușoara revenire din iulie să fie confirmată ulterior.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Statistici

Construcțiile, scădere brută de 69% față de luna anterioară

În ianuarie 2026, volumul lucrărilor de construcţii a consemnat un rezultat brut de -69% (!!) faţă de luna anterioară și de -4,6% după ajustarea cu numărul de zile lucrătoare şi... detalii

Inflația din România, 8,3% după metodologia europeană în februarie 2026 

România s-a situat în februarie 2026 pe prima poziție din UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor, de 8,3% după metodologia armonizată ce asigură... detalii

România, locul 20 dintre cele 27 de state UE la creșterea economică pe 2025

România a ocupat locul 20 între cele 27 de state UE la creșterea economică pe anul 2025, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 0,7% am devansat de... detalii

Datoria publică, de puțin sub pragul de 60% la finalul anului 2025

Datoria publică a României a ajuns la 59,6% din PIB la finele lunii decembrie 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 1.138,3... detalii