Exporturile României au fost în decembrie 2025 de circa 7,2 miliarde euro (+9,4% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat valoarea de 9,9 miliarde euro (-0,4%), conform datelor publicate de INS.
Deficitul comercial lunar a crescut semnificativ față de luna anterioară, până la aproape -2,7 miliarde euro însă a rămas cu o cincime sub cel din decembrie 2024.
În 2025, exporturile au cumulat 96.607,6 milioane euro (+4,2% față de aceeași perioadă a anului precedent) iar importurile s-au cifrat la 129.350,7 milioane euro (+2,6%). După ce, în ultimele opt luni, evoluția exporturilor a fost peste cea a importurilor, deficitul comercial s-a oprit la 32.743,1 milioane euro, MAI MIC cu 673 milioane euro (-2%) față de anul 2024.
Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a ajuns la 77,8%, semnificativ peste valoarea consemnată anul trecut (76,6% în 2024). Este un indicator care reflectă o evoluție favorabilă din perspectiva competitivității mărfurilor românești și o reorientare (lentă) a motoarelor de creștere, în contextul unei anumite reveniri pe sectorul industrial.

Rezultatul negativ acumulat pe segmentul de mărfuri pe parcursul anului 2025 a fost de -8,64% din PIB estimat (378,8 miliarde euro), în contextul în care nivelul prognozat oficial era de 8,9% din PIB (-33,6 miliarde euro).
Astfel, deficitul comercial s-a încadrat lejer (aproape un miliard de euro mai puțin) în cea mai recentă prognoză a Comisiei Naționale de specialitate.
Schimburile cu țările UE au fost de 68,91 miliarde euro la export și 93,24 miliarde euro la import (71,3% din exporturi și 72,1% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 27,69 miliarde euro și importuri de 36,11 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de -24,33 miliarde euro cu statele UE şi de -8,42 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare.
Din păcate, sectorul de mașini și echipamente de transport a consemnat un minus considerabil în decembrie 2025 (încă -319 milioane euro, mai mult decât media de -209 milioane euro din cele 11 luni anterioare),în timp ceponderea acestui segment (în anii trecuți excedentar) s-a păstrat aproape de 8% din deficit.
La categoria de mărfuri manufacturate mai puțin mașinile, minusul din schimburile cu exteriorul a crescut până la 9,7 miliarde euro (33% din soldul negativ consemnat per total). Ceea ce ar trebui să se constituie într-un semnal de alarmă din perspectiva tendinței tot mai clare de dezindustrializare și a competitivității tot mai reduse a produselor românești de profil, nu doar la export ci chiar pe piața internă.
Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat 3,94 miliarde euro sau aproximativ o optime din deficitul comercial. Gradul de acoperire al importurilor de alimente pe baza exporturilor efectuate a crescut la 65%, de la 58% în S1 2025 și 57% pe ansamblul anului trecut. Totuși, ar fi necesară o revenire mai substanțială până la nivelul de 70%, consemnat în 2023.

Consumul de carburanți și lubrifianți din import a condus la un deficit sectorial de circa 4,6 miliarde euro, cu 18% mai mult decât cel (mult mai cunoscut) de la produse alimentare.
Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice, care a ajuns la aproape –13,5 miliarde euro (adică -3,55% din PIB). Per total, petrochimia a generat cea mai mare parte (55%) a deficitului comercial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în mai 2026 față de luna anterioară cu 1,2% pe seria brută și 1,3% pe cea ajustată... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în mai 2026 cu 1,41% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
Potrivit INS, producția industrială a scăzut în aprilie 2026 față de luna anterioară cu -10,3% pe seria brută, însă a crescut cu 1,5% în varianta ajustată după perioada din an... detalii
România a fost singurul stat UE în care motorina s-a scumpit în mai 2026 față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Eurostat. Creșterea de 1,6% a fost pe contrasens... detalii
Datoria publică a depășit pragul de 60% în martie 2026
Inflația, 9,7% după metodologia europeană în mai 2026
Inflația anuală a ajuns la 10,85% în mai 2026
România, în topul european al creșterii prețurilor la gaze naturale pentru consumatorii non-casnici
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10%
Modificarea prețurilor la carburanți - România, poziționare bună în context european
Producția industrială, -2% pe seria brută în primul trimestru al anului
Inflația, 9,5% după metodologia europeană în aprilie 2026
Datoria publică, (încă) sub pragul de 60% în februarie 2026
Deficitul comercial, redus cu aproape o zecime în primul trimestru al anului