BNR: Randamentele fondurilor de pensii facultative au fost real pozitive

Autor:

Bancherul.ro
2010-08-25 18:52

Principalele concluzii ale specialistilor Bancii Nationale a Romaniei referitoare la fondurile de pensii private din Romania. Informatiile de mai jos sunt preluate integral din „Raportul asupra stabilitatii financiare 2010”, publicat de BNR:rnrn „Fondurile de pensii administrate privat au continuat să îşi extindă portofoliul de active financiare şi nu s-au confruntat cu riscuri majore în zona investiţională. Încasările din contribuţii au înregistrat o reducere uşoară pe parcursul anului 2009 datorită restrângerii activităţii economice, dar au revenit pe creştere în semestrul I din anul 2010. Factorii favorizanţi ai acestei evoluţii pozitive au fost majorarea nivelului contribuţiilor de la 2 la sută la 2,5 la sută în luna martie 2010 şi stabilizarea relativă a economiei.rnrn Contracţia activităţii economice din anul 2009 s-a resimţit asupra fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) prin scăderea uşoară a numărului de participanţi pentru care s-au încasat contribuţii şi prin diminuarea sumelor colectate. Unul din factorii care au influenţat volumul contribuţiilor colectate în anul 2009 şi în primele 2 luni ale anului 2010 a fost modificarea calendarului de creştere anuală a contribuţiilor şi menţinerea acestora la nivelul anului 2008 (2 la sută). Veniturile din contribuţii au crescut începând cu finalul trimestrului I din anul 2010, pe fondul majorării contribuţiilor la 2,5 la sută, dar şi a unei stabilizări relative a economiei. La sfârşitul semestrului I din anul 2010, activele totale nete administrate în Pilonul II erau în valoare de 3.379,4 milioane lei. Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) administrau la finalul semestrului I din anul 2010 active totale nete în valoare de 264,4 milioane lei, respectiv 7,3 la sută din total sector. Ponderea scăzută face ca influenţa fondurilor de pensii din Pilonul III asupra dezvoltării întregului sector să fie redusă, dar dinamica acestora poate fi un indicator robust al preferinţei populaţiei pentru plasamentele pe pieţele financiare şi al disponibilităţii de economisire pe termen mediu şi lung. Este însă necesar ca fondurile de pensii facultative (Pilonul III) să depăşească etapa dezvoltării din primii ani de funcţionare pentru a se contura tendinţele în acest sens.rnrn Fondurile de pensii administrate privat au un rol important de amortizare a dezechilibrelor dintre cerere şi ofertă ce se pot manifesta pe pieţele financiare, dar în cazul României, volumul încă scăzut de active administrate raportat la PIB (0,5 la sută la sfârşitul anului 2009) reduce rolul benefic al fondurilor de pensii administrate privat în astfel de perioade. rnrn Din structura portofoliului de investiţii deţinut de către fondurile de pensii se poate observa că titlurile cu venit fix au o pondere de peste 60 la sută în cadrul Pilonilor II şi III, titlurile de stat fiind predominante. Obligaţiunile municipale înregistrează o pondere de numai 0,95 la sută din total active în cadrul Pilonului II, respectiv 2,55 la sută pentru Pilonul III, în principal datorită numărului scăzut de emisiuni.rnrn Fondurile de pensii administrate privat au efectuat plasamente pe pieţele externe (14,9 la sută din active) pentru a diversifica riscurile de credit şi de piaţă din portofoliu, dar şi datorită pieţei locale puţin lichide a titlurilor de datorie privată. De asemenea, fondurile de pensii administrate privat şi-au diversificat portofoliul de active prin efectuarea de plasamente în obligaţiuni corporative denominate în lei, emise de instituţii financiare nerezidente. Titlurile denominate în valută reprezentau o cotă redusă din totalul activelor fondurilor de pensii administrate privat la finalul semestrului I din anul 2010.rnrn Randamentele obţinute de fondurile de pensii facultative (Pilonul III) au fost real pozitive în perioada analizată. Rentabilitatea fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) s-a calculat pentru prima dată în trimestrul II al anului 2010, obţinându-se, de asemenea, randamente real pozitive. Fondurile de pensii facultative (pilonul III) investesc o pondere mai mare din active în acţiuni şi tind să obţină randamente mai volatile deoarece caracterul facultativ al respectivelor fonduri de pensii favorizează, în termeni relativi, un apetit mai mare pentru risc. Ambele categorii de fonduri de pensii sunt supravegheate şi nu pot asuma riscuri care exced cadrului de reglementare.”rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii