BNR a cerut bancilor ca pana la sfarsitul acestei luni sa elimine cazurile in care clientii pot incasa la lichidarea unui depozit o suma mai mica decat cea depusa, din cauza comisioanelor ridicate.
“La nivelul Băncii Naţionale a României s-au primit o serie de sesizări care vizează aspecte privind modalitatea prin care unele instituţii de credit procedează la modificarea dobânzilor bonificate la sursele atrase la termen de la populaţie în sens descrescător concomitent cu majorarea nivelului comisioanelor practicate generând, astfel, situaţii în care suma care revine deponentului (depozit plus dobândă aferentă) la momentul lichidării este sub valoarea depozitului la data constituirii. Mai mult, astfel de informaţii au fost intens mediatízate”, se arată în circulara transmisă de BNR în sistemul bancar publicata de Mediafax.
“Având în vedere cele menţionate mai sus, şi riscul reputaţional la care poate fí expusă instituţia dumneavostră de credit, în temeiul dispoziţiilor art.101 alin.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, vă solicităm să întreprindeţi măsurile care se impun astfel încât să se asigure respectarea prevederilor legale aferente unei practici bancare prudente în relaţia cu clientela, acestea urmând să fie comunicate Băncii Naţionale a României până cel târziu la data de 28.02.2014”, se mai spune în scrisoare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii