Biroul de Credit introduce sistemul de scoring pentru clientii bancilor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-20 21:29 Ultima actualizare: 2009-01-20 21:29

În România va fi implementat un sistem care va permite accesarea mai rapidă a unor credite, dar şi accesul pe piaţa de profil europeană pentru consumatorii autohtoni. În curând, fiecare solicitant de credit va beneficia de un calificativ individual care va arăta capacitatea de a plăti la timp ratele. rnrnSistemul a fost anunţat din 2004 şi probabil că din februarie va putea fi folosit efectiv de către clienţi”, arata Şerban Epure, directorul Biroului de Credit, citat de Cotidianul.rnrnSistemul constă în acordarea unui calificativ cu valori între 300 şi 850 fiecărui solicitant de credit în parte, iar cu cât nota este mai mare cu atât clientul este considerat a avea o capacitate de rambursare a creditului mai bună. În funcţie de acest calificativ, dar şi de datele înscrise în cererea de credit şi, unde este cazul, folosindu-se de ratingul intern, băncile îşi pot face o idee mai bună asupra capacităţii solicitantului şi decid dacă acordă sau nu creditul. Totuşi, nu toate băncile şi-au declarat disponibilitatea de a utiliza acest sistem. rnrnFICO Score aplică tehnologia de scoring în domeniul riscului de credit pentru clasificarea consumatorilor în funcţie de comportamentul financiar al acestora, mai precis în funcţie de istoricul de plată al datoriilor. rnrnImplementarea unui astfel de sistem de scoring în România ar putea însemna facilitarea accesului românilor la produsele de creditare ale băncilor din afara ţării. Teoretic, această opţiune este valabilă şi acum, dar este foarte rar folosită de români. rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Servicii bancare și medicale în camioanele BCR și Medlife, la Rupea și Prejmer, în Brașov

Banca Comercială Română și MedLife își unesc eforturile într-un parteneriat strategic pentru a facilita accesul la servicii bancare moderne și consultații medicale gratuite în comunitățile rurale și urbane mici din... detalii

CEC Bank aproba online credite ipotecare, în 30 de minute

CEC Bank continuă procesul de digitalizare și oferă credite ipotecare în lei și euro, cu aprobare financiară online, în circa 30 de minute, cu zero drumuri la bancă, anunță banca într-un comunicat,... detalii

Banca Transilvania, partener oficial de cursă al echipei de Formula 1 McLaren

Banca Transilvania devine Partenerul Oficial de Cursă al Echipei McLaren Formula 1 la Marele Premiu al Ungariei Formula 1 Lenovo 2025 (Formula 1 Hungarian Grand Prix), una dintre cele mai... detalii

Plata facturilor BT Leasing se poate face direct din contul bancar

BT Leasing și fintech-ul Finqware anunță o premieră în rândul companiilor de leasing din România: plata facturilor de leasing direct din contul bancar, inițiată prin link personalizat, conform unui comunicat... detalii