Banca Transilvania finanțează un hotel din Veneția

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2026-03-31 23:02 Ultima actualizare: 2026-04-01 23:09

Banca Transilvania, liderul pieței bancare din România și din Europa de Sud-Est, face încă un pas în ceea ce privește abordarea sa internațională printr-o finanțare de peste 50 de milioane de euro, pentru Hampton by Hilton Venice Isola Nuova. Acordat prin Sucursala BT Italia, împrumutul este destinat refinanțării costurilor de dezvoltare a hotelului, conform unui comunicat, al băncii, în care se adaugă:

Pentru Banca Transilvania, reprezintă cea mai mare finanțare transfrontalieră de până acum – o investiție strategică în industria ospitalității din Veneția, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Europa, susținând dezvoltarea economică și turistică a zonei. 

Hampton by Hilton Venice Isola Nuova, gestionat de UAB Apex Alliance Hotel Management, este unul dintre reperele hoteliere ale zonei metropolitane a Veneției. Cu peste 300 de camere și acces facil la principalele atracții ale orașului, hotelul se adresează atât turiștilor, cât și segmentului corporate, contribuind la diversificarea și modernizarea ofertei de cazare din regiune.   

„Această tranzacție reprezintă cea mai mare finanțare în cadrul parteneriatului nostru cu Banca Transilvania, fiind pe măsura ambițiilor noastre în Italia. Abilitatea băncii de a lucra transfrontalier prin prezența locală dedicată, Sucursala BT Italia, este pentru noi un avantaj operațional real. Această refinanțare arată angajamentul nostru față de industria ospitalității din Italia și capacitatea noastră de a livra proiecte de mare anvergură, susținute de parteneriate financiare solide.” – afirmă Vytautas Drumelis, Partener Apex Alliance.

„Această finanțare – și întregul proces care a stat la baza succesului ei – ne oferă  oportunitatea de a demonstra capacitatea BT de a structura tranzacții complexe și de a lucra integrat, cu echipe din România și Italia. Este un proiect care deschide drumul altor tranzacții cross-border și care ajută banca să fie în liga mare a finanțărilor europene. Îi mulțumim clientului nostru pentru încredere și pentru colaborarea excelentă.” – declară Cosmin Călin, Director Executiv Senior Companii Mari, Finanțări Structurate și Factoring, Banca Transilvania.

BT, singura bancă românească din Italia

Sucursala BT Italia are peste 7.000 de clienți, dintre care aproximativ 300 sunt companii. Aceasta contribuie la finanțările crossborder și la dezvoltarea relației Băncii Transilvania cu mediul de afaceri româno-italian și cu diaspora românească din Italia.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

BCR: continuăm să finanțăm investiții care construiesc credibilitate pe termen lung

"Continuăm să finanțăm și să sprijinim dezvoltarea infrastructurii, transformarea digitală, inovația și toate acele investiții care consolidează piața muncii și construiesc credibilitate economică pe termen lung pentru România", spune șeful... detalii

Asigurare de locuință, din aplicația BT Pay

Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii

Banca Transilvania susține un program de excelență antreprenorială

Banca Transilvania a continuat și în acest an să se implice în programul Best Managed Companies Romania, dezvoltat de Deloitte, împreună cu Salesforce şi Academia de Studii Economice din București,... detalii

Patria Bank acceptă cartea electronică de identitate

Patria Bank continuă să transforme modul în care clienții accesează serviciile bancare, prin integrarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Astfel, începând cu 23... detalii