Banca Transilvania, partenerul tradițional al „School for Startups” (S4S) – program de educație antreprenorială oferit de Fundația Post-Privatizare – vine cu o soluție pentru plata taxei de participare la sesiunile programate pentru 2012: un credit BT fără comisioane, acordat pe o perioadă de 10 ani. rnrnPentru acest împrumut sunt eligibili cetățenii români care au domiciliul stabil în Romania şi care obțin venituri cu caracter permenat pe teritoriul țării. Detalii despre această facilitate de finanțare pot fi obținute de la unitățile Băncii Transilvania din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara sau accesând site-ul programului, www.schoolforstartups.ro. rnrnRobert C. Rekkers, Directorul General al Băncii Transilvania, afirmă: „Banca Transilvania încurajează spiritul întreprinzător, inclusiv prin implicarea în programe precum School for Startups, tocmai pentru că educația antreprenorială este una dintre componentele unei afaceri de succes. Pentru că suntem, ca bancă, parte a comunității, am găsit o soluție financiară pentru ca un număr cât mai mare de persoane să poată beneficia, din 2012, de această inițiativă”.rnrn„Fundația Post-Privatizare subvenționează 80% din costul programului, iar împreună cu partenerii noştri de la Banca Transilvania ne-am gandit că un astfel de instrument le-ar oferi ocazia tuturor celor care vor să învețe mai multe despre antreprenoriat să participe la programul nostru. Scopul nostru e să ajutăm cât mai mulți tineri şi antreprenori aflați la început de drum să construiască şi să îşi dezvolte afaceri de succes, iar un astfel de demers nu face decât să funcționeze ca un catalizator în acest proces” declară Peter Barta, Director Executiv al Fundației Post-Privatizare.rnrnPână la finalul anului sunt programate alte două sesiuni ale programului, în Bucureşti (în 21 – 22 noiembrie) şi în Cluj-Napoca (în 24 – 25 noiembrie). In 2011 au avut loc, până acum, alte 6 întâlniri de acest gen.rnrnDespre School for Startups 2012rnrnÎncepând cu anul 2012, School for Startups şi-a propus să devină cea mai mare comunitate de antreprenori din Europa de Sud-Est. Cursurile vor fi organizate în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. În cadrul S4S, participații vor beneficia de 4 sesiuni de training intensiv; acces la o platformă internă care facilitează primirea de suport din partea mentorilor, precum şi acces gratuit la o platformă care ajută participanții să își traseze planurile de afaceri, spoturi video de tip „how to”, acces la o bibliotecă virtuală cu mii de articole etc. La finalul școlii, vor avea loc întâlniri cu investitori din România și din străinatate, în cadrul cărora participanții au ocazia să îşi prezinte ideile de investiții sau afacerile deja existente. rnrnIn plus, participanții vor primi o serie de beneficii din partea partenerilor programului Start for Startups. De exemplu, Google va oferi consultanță în folosirea Google Adwords şi cupoane cadou participanților. Cursanții vor avea, de asemenea, reducere de 25% la programele în care Fundația Post Privatizare este partener – TedxBucharest și How to Web. rnrnMai multe detalii despre înscriere, sesiuni, profesori şi mentori sunt postate pe site-ul oficial al programului: www.schoolforstartups.ro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii