Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat în data de 7 aprilie 2014 planul de redresare al Astra SA, în baza raportului depus de Administratorul Special, KPMG Advisory. În scopul restabilirii sustenabile a indicatorilor prudențiali ai Societății, Administratorul Special a identificat, pe lângă necesitatea majorării capitalului social, și o serie de alte măsuri de redresare care urmează să fie implementate pe parcursul următoarelor luni, anunta KPMG intr-un comunicat.
Conform mandatului acordat de ASF, Administratorul Special a efectuat o analiză diagnostic asupra situației financiare a Astra SA, care a avut drept scop, printre altele, identificarea măsurilor necesare în vederea redresării financiare a societății. Planul de redresare a fost prezentat către ASF în cadrul raportului depus de Administratorul Special în data de 25 martie 2014 și a fost aprobat în ședinta Consiliului ASF din 7 aprilie 2014, se arata in comunicat.
Astfel, în scopul îmbunătățirii indicatorilor prudențiali ai societății, a reieșit necesitatea majorării capitalului social în mai multe etape, în decurs de aproximativ un an, cu suma de 490.000.000 RON, din care, într-o primă fază imediată, capitalul social să fie majorat cu o sumă de aproximativ 70.000.000 RON, precizeaza KPMG.
Nu există comentarii pentru această știre.
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii
Prețul unei asigurări auto RCA variază foarte mult, în funcție de vârsta șoferului și de localitate, conform listei tarifelor de rferință RCA publicată de ASF (foto). Exemple de prețuri RCA... detalii
Proprietarul apartamentului din Galați distrus de explozia unei drone rusești va fi despăgubit de Generali, deși asigurarea locuinței nu acoperă riscurile generale de război. "Această situație se află în afara... detalii
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii