ASF anunta intr-un comunicat ca “Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a Autorităţii de Supraveghere Financiară formulată de către domnul Constantin Buzoianu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – CSA, în dosarul nr. 21037/3/2013 aflat pe rolul acestei instanţe.
Domnul Buzoianu solicita obligarea ASF la plata unor drepturi băneşti, bonificaţii şi drepturi salariale în valoare totală de peste 2,1 milioane de lei, plus dobânzile aferente. Autoritatea a fost reprezentată în această cauză de societatea de avocatură Dragne & Asociații.”
In comunicatul ASF nu se mentioneaza ca decizia Tribunalului Bucuresti nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel.
ASF mai mentioneaza ca are litigii cu încă 15 membri ai fostelor Comisii de Supraveghere (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisa Naţională a Valorilor Mobiliare – CNVM şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private – CSSPP) care solicită salarii compensatorii ca urmare a încetării mandatelor acestora şi înfiinţării ASF prin OUG nr. 93/2012.
Dintre acestea, două au fost respinse în primă instanţă ca neîntemeiate (Ileana Agalopol – CNVM şi Vladimir Soare – CSSPP), iar altele respinse irevocabil (cum este cazul domnului Tudor Baltă – CSA) sau irevocabil prin nerecurare (Cristian Toma – CSSPP şi Tudor Baltă – CSA). Valoarea totală a sumelor solicitate se ridică la circa 20 de milioane de lei.
Nu există comentarii pentru această știre.
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii
CEC Bank anunță extinderea activității și a angajamentului față de protecția financiară a clienților săi, prin introducerea în distribuție a unor noi produse de asigurare de tip STAND ALONE de... detalii
BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar... detalii
Cei care nu dețin o asigurare obligatorie pentru locuință (PAD) pot fi amendați de autoritățile locale (primării), conform PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale). Pentru prima dată de... detalii