Cea mai mare bancă germană şi una dintre cele mai mari din lume, Deutsche Bank, ar putea intra pe piaţa românească, existând intenţia de a deschide o filială în România, a declarat, pentru Agerpres, Vladimir Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României de la Berlin.rnrn’Deutsche Bank a efectuat unele investigaţii şi avut discuţii în România în legătură cu deschiderea unei filiale. Deutsche Bank este o bancă de investiţii, axată mai mult pe companii, dar şi alte bănci germane şi-au manifestat intenţia sau studiază posibilitatea deschiderii unor filiale în România’, a precizat Ciobănaşu.rnrnAcesta a subliniat că Germania este unul dintre cei mai importanţi investitori în economia românească, ocupând locul al treilea din acest punct de vedere, iar prezenţa directă a băncilor germane ar putea încuraja investitorii germani să continue investiţiile în România. rnrnPotrivit lui Ciobănaşu, în prezent băncile germane – Deutsche Bank şi Commerz Bank – au doar o prezenţă indirectă pe piaţa bancară din România.rnrn’Considerăm că nivelul de dezvoltare al raporturilor economice şi de investiţii reclamă prezenţa directă, de încredere pentru ecoonomia românească din partea băncilor germane’, a mai menţionat Ciobănaşu, subliniind că nu ştie dacă acest lucru se va întâmpla în 2011 pentru că ‘sunt decizii economice, dar şi de altă natură, iar astfel de oportunităţi sunt studiate de bănci pe baza unor planificări strategice multianuale’. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii