Veronica Răducănescu, director, Direcţia Reglementare şi Autorizare, BNR, a prezentat in cadrul unui seminar organizat de BNR, o analiza (VEZI DOCUMENTUL ATASAT) privind măsurile prudenţiale ale BNR pentru asigurarea creşterii sănătoase a creditului neguvernamental. rnrnMăsuri în cursrn Identificarea soluţiei optime pentru asigurarea preluării de către Fondul Român de Contragarantare a unei cote mai mari de riscrnObiectiv urmărit: stimularea relansării procesului de creditarernrn Finalizarea cadrului de reglementare necesar aplicării IFRS în sem.II 2010 pentru implementarea acestuia de către instituţiile de credit, începând cu 2012rnrnObiectiv urmărit: reducerea costului de reglementare cu efect în eficientizarea activităţii instituţiilor de creditrnrn Exprimarea poziţiei BNR cu privire la neoportunitatea adoptării legislaţiei în domeniul insolvenţei persoanei fizicernrnObiectiv urmărit: evitarea escaladării riscului de neplată şi a impactului negativ al acesteia asupra relansării procesului de creditarernrn Continuarea ajustării cadrului de reglementare prudenţială, pentru a răspunde contextului economic actualrnrnObiectiv urmărit: stimularea reluării procesului de creditare în condiţiile menţinerii unui nivel adecvat de prudenţă
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii