Tot mai multe persoane achită cu cardul taxele şi impozitele, la POS-urile Băncii Transilvania instalate la primariile cu care banca are încheiate colaborări. Rezultatele obţinute în primul trimestru al acestui an vin să confirme statutul de lider de piaţă al BT, pe acest segment de servicii, dar şi să argumenteze faptul că aceste soluţii de plată, moderne şi facile, câştigă teren, se arata intr-un comunicat al bancii.rnrnNumărul tranzacţiilor făcute prin POS-urile BT, pentru astfel de plăţi, în primele 3 luni ale anului, a fost de 24.300, reprezentând 35% din totalul tranzacţiior de plată a taxelor şi impozitelor locale realizate la toate terminalele băncilor din România, care au astfel de parteneriate. In ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, prin terminalele BT au fost derulate 8,9 milioane lei, reprezentând 44% din totalul plăţilor cu card a taxelor şi impozitelor, în aceeaşi perioadă.rnrnBanca Transilvania are deja parteneriate cu 44 de primării din România, care au fost receptive la propunerea băncii în ceea ce priveşte implementarea acestui serviciu modern de plată. La nivel naţional, 100 de primării acceptă plata prin card a taxelor şi impozitelor locale. rnrnGabriela Nistor, Director Executiv Retail Banking, Banca Transilvania, declară: “Până nu demult, contribuabilul făcea uneori două sau mai multe drumuri pentru a-şi plăti taxele şi impozitele – pentru informarea cu privire la cuantumul lor şi pentru a veni cu numerarul necesar. Acum, printr-o singură deplasare, cetăţenii pot rezolva aceste aspecte. Estimăm că volumul acestor plăţi va cunoaşte o creştere semnificativă de la an la an, în detrimentul numerarului”.rnrn● 140 de premii pentru cei care au plătit taxele şi impozitele prin POS-urile BTrnrnPlata cu cardul este o modalitate de plată facilă şi comodă, pentru care Banca Transilvania nu percepe comision. rnIn plus, pentru a încuraja acest comportament de plată, Banca Transilvania – în parteneriat cu 21 de primării din ţară – a organizat, în primele luni ale acestui an, o promoţie cu premii. Campania s-a adresat persoanelor fizice şi juridice, care şi-au plătit taxele şi impozitele cu cardul, la POS-urile BT instalate la primării. Câştigătorii, stabiliţi prin tragere la sorţi, au primit înapoi contravaloarea taxelor şi impozitelor, în cuantum de maxim 250 de lei / persoană. In total, Banca Transilvania a acordat 140 de astfel de premii, în valoare totală de peste 21.000 de lei.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Culmea e că ea m-a sunat să mă întrebe dacă poate beneficia de dividende, după 2 ani, atenție! de când a făcut „investiția” în programul Brua. Cum s-a întâmplat atunci?... detalii
Despăgubirile de la bănci pentru creditele indexate la ROBOR s-ar putea obține abia peste 5 ani și doar dacă băncile vor pierde procesele cu Consiliul Concurenței. Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului... detalii
BCR a avut curajul să vorbească "pe șleau" cu oamenii pe Facebook despre scandalul ROBOR, înfruntând criticile și chiar injuriile, în încercarea de a explica faptul că nu banca este... detalii
Un cititor ne-a întrebat, la Întreabă Banca, unde poate să verifice dacă un străin, căruia i-a trimis o copie după buletin, nu cumva este un escroc și a făcut un... detalii
Datele arată că băncile "s-au coordonat" și pentru scăderea ROBOR sub IRCC
Să înțelegem ROBOR-ul: cât de mult a crescut și de ce în comparație cu dobânda BNR și IRCC
Numărul bancherilor a scăzut cu 2.500 de persoane în ultimul an
Executorul îmi poate vinde apartamentul pentru un credit IFN de 700 de lei!?
Ce ratinguri au băncile românești
BRD își amenință un client cu executarea silită, după ce i-a făcut din vina ei un descoperit neautorizat de cont
Aplicarea penalităților în timpul executării silite pentru un credit este interzisă de lege
Postările pe Facebook cu aplicația falsă Revolut nu au fost șterse nici după o săptămână
Un articol fals circulă pe net despre o confruntare la Antena 3 între Horia Ciorcilă de la Banca Transilvania și Cristian Tudor Popescu
De ce Guvernul a ales Mastercard să facă portofelul digital al românilor?