Pe piata monetara din Romania se manifesta o volatilitate mai accentuată a ratei de dobândă, raportata la dobanda de referinta a BNR, in comparatie cu celelalte ţări din regiune, intrucat bancile nu au incredere unele in altele, considera analistii ING Bank. (VEZI PREZENTAREA ING IN DOCUMENTUL ATASAT).rnrn”Sistemul bancar este, prin definiţie, fragil. O modalitate prin care acest sistem poate fi destabilizat are legătură cu cererea subită de lichiditate. Piaţa monetară din România este aproape moartă (…) Vorbim despre o piaţă locală determinată de jucătorii străini, în timp ce jucătorii locali doar răspund la cererile străinilor. În România nu există încredere între bănci, oricât s-ar strădui Banca Centrală, acesta fiind unul dintre motivele importante care a dus la situaţia actuală de pe piaţă”, a declarat Nicolaie Chideşciuc, economist şef al ING Bank, in cadrul unui seminar organizat de BNR.rnrn”A existat o volatilitate a ratei de dobândă faţă de cea de politică monetară, mai accentuată în România decât în celelalte ţări din regiune. Pe locul doi s-a clasat Ungaria, iar pe trei Polonia. Scorul bun înregistrat de Polonia este pus şi pe seama unei comunicări mai bune între Banca Centrală şi cele comerciale. Totodată, în România intervalul în jurul ratei-cheie este cel mai larg din zonă”, a precizat Nicolaie Chideşciuc.rnrnAcesta a adăugat că pentru amelioarea tensiunilor de pe piaţa monetară locală, s-au făcut operaţiuni de injecţie de lichiditate, în timp ce rezervele minime obligatorii au fost “mai agresive în România”.
Nu există comentarii pentru această știre.
Consiliul Concurenței a anunțat o amendă istorică pentru zece bănci, într-un dosar care lovește direct într-unul dintre cele mai sensibile subiecte ale ultimilor ani: ratele românilor. Când spui ROBOR, oamenii... detalii
Comunitatea bancară din România susține că rezoluția Consiliului Concurenței, adoptată fără a prezenta normele concrete încălcate, și refuzul Autorității de a participa la o ședință desfășurată în dealing room, pentru a observa modalitatea în care se derulează activitatea de tranzacționare, reprezintă o problemă de securitate juridică, predictibilitate economică și de credibilitate a statului român, conform unui comunicat al Asociației Române a Băncilor (ARB), în care se adaugă: Băncile nu au schimbat nicio informație între ele și nicio practică care ar putea compromite funcționarea pieței monetare și care ar afecta clienții. Consiliul Concurenței a refuzat prezența în dealing room Instituțiile de credit au adresat reprezentanților Consiliului Concurenței invitația de a lua parte la ședințele din dealing room, însă au fost refuzate. În situația în care reprezentanții Consiliului Concurenței ar fi asistat la o ședință desfășurată într-un... detalii
Bogdan Neacsu, președinte la Asociația Română a Băncilor și Sergiu Manea, președinte la Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, au transmis o scrisoare deschisă privind cazul ROBOR: Scrisoare deschisă din partea sectorului financiar-bancar din România Stimați reprezentanți ai autorităților publice din România, Stimați lideri de opinie, Am luat act, cu indignare profundă față de un abuz inexplicabil, de comunicările Consiliului Concurenței privind adoptarea unei decizii referitoare la o presupusă manipulare a ROBOR de către participanții la piață. Transmitem pe această cale faptul că sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață - cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare a faptelor săvârșite sau a normelor legale încălcate -... detalii
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor
ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă
Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro