Ratingul de credit “AAA” al Austriei nu se află sub presiune din cauza expunerii băncilor Erste şi Raiffeisen pe pieţele emergente din Europa, nici măcar în cele mai pesimiste scenarii, a declarat, vineri, într-un interviu pentru Reuters, analistul Moody’s Alexander Kockerbeck.rnrn”Am clasificat Austria ca «rezistentă» acestei crize, iar această concluzie include în mod explicit riscurile provenite din sectorul bancar”, a arătat Kockerbeck, adăugând că agenţia de rating a luat în calcul şi un scenariu extrem de pesimist, care presupune condiţii economice foarte problematice şi o situaţie severă în sectorul bancar.rnrnKockerbeck reia, astfel, concluziile unui raport Moody’s publicat săptămâna trecută, care numea Austria, alături de Germania, Franţa şi Elveţia printre cele mai bine pregătite state în contextul crizei financiare.rnrnAgenţia de rating a publicat, însă, marţi, un alt raport, care concluziona că deteriorarea condiţiilor economice din Europa de Est ameninţă ratingurile grupurilor financiare din Europa de Vest expuse pe aceste pieţe, numind, printre altele, băncile austriece Erste şi Raiffeisen, cei mai mari creditori din regiune, cu operaţiuni importante şi în România.rnrnÎn urma analizei transmise marţi, investitorii de pe pieţele financiare din regiune au vândut masiv capital – valute, obligaţiuni, acţiuni – iar spreadurile datoriilor de stat şi derivatelor CDS (credit default swap) pe piaţa austriacă au urcat la niveluri record.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
„Buna ziua. Am fost apelată zilele trecute de un funcționar de la Raiffeisen care m-a intrebat de un credit imobiliar. Vă rog să verificați, eu nu am luat niciun credit... detalii
Plățile cu telefonul printr-un cod QR au debutat în România în urmă cu 12 ani, la finalul lui 2013, printr-un proiect al Garanti Bank și firma suedeză Seamless, la bezinăriile... detalii
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii