Un numar de 20 de banci participa la Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri, anunta FNGCIMM

Autor:

Bancherul.ro
2014-02-03 12:26

In data de 30 ianuarie 2014 s-a incheiat termenul de inscriere a instituțiilor de credit invitate sa participe la Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, anunta FNGCIMM. Astfel, Fondul demareaza procedurile de semnare a convențiilor de garantare cu cei 20 de finanțatori inscrisi in “Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii”, urmand ca in cel mai scurt timp, aceste credite sa fie disponibile pentru antreprenori.

Finantatorii cu care vor fi semnate conventii sunt: Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ING Bank, Banca Romanească, Banca Comercială Carpatica, Intesa San Paulo Bank, Alpha Bank, Banca Comercială Romană, Unicredit Tiriac Banc, Piraeus Bank, Bancpost, Leumi Bank, Ate Bank, Banca Italo-Romena, Banca Comerciala Feroviară, Volksbank, OTP Bank, Marfin Bank, Nexte Bank.

Beneficiarii acestui program sunt IMM-urile care la data aprobarii creditului indeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate prevazute la art.3 alin(1) din OUG 92/2013.

Valoarea plafonului de garantare aprobat este de 2 miliarde lei, băncile solicitând un plafon de garanții ce depășește suma de 3 miliarde de lei.

Acest program guvernamental ofera întreprinzătorilor posibilitatea de a accesa linii de credit pentru capital de lucru în valoare de maxim 5.000.000 lei/I.M.M., garantate de catre FNGCIMM în procent de maxim 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, pe o perioadă de maxim 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu maxim 12 luni.

Garanția se va acorda la cererea băncii, după aprobarea liniei de credit, cu o rata a dobanzii ROBOR + maxim 3,5% pe an, iar prima de garantare datorată de către beneficiar este de 1,99% pe an din valoarea garanției aprobate.

Sumele din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanţarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanţarea altor credite în derulare ale beneficiarului, se mai arata in comunicatul FNGCIMM.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BCR și-a sporit creditele de consum cu 41%

BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii

ING se află printre cele 5 bănci prin care poți face transferuri instant cu cod QR

Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii

BCR devine a cincea banca prin care poti face transferuri instant cu cod QR

BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii

BNR modifică regulamentul privind raportarea datornicilor la CRC

Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii