Decizia băncii centrale a Libiei şi a două fonduri libiene de investiţii de a-şi majora participaţia în cadrul UniCredit la 4,23% a determinat vineri aprecierea acţiunilor cu 10,53%, pe bursa din Milano, jucătorii din piaţă arătând că UniCredit este o investiţie profitabilă, relatează AFP.rnrnCu această participaţie, Libia a devenit cel de-al doilea acţionar al băncii, după Cassa di Risparmio di Verona, ce deţine 5,009%. Titlurile UniCredit au încheiat şedinţa de joi în scădere cu 13,08%, la 2,16 euro.rnrnBanca centrală libiană şi fondurile suverane Libyan Investment Authority şi Libyan Foreign Bank, controlate de către aceasta, au anunţat joi seara că au achiziţionat din piaţă titluri noi ce îi permit să controleze 4,23% din capitalul UniCredit.rnrnLibia deţinea anterior o participaţie minoră de 0,56%, rezultat al unei investiţii făcute în 1997 de Libyan Foreign Bank în cadrul Banca di Roma, preluată mai târziu de UniCredit.rnrnCapitalizarea UniCredit este în prezent de 33 miliarde euro, investiţia Libiei reprezentând aproape 1,5 miliarde euro.rnrnCele trei entităţi economice, ce au asigurat că vor fi acţionari pe termen lung, au anunţat apoi că au acceptat să participe la o majorare de capital, anunţată la începutul lui octombrie de UniCredit pentru a-şi consolida fondurile proprii.rnrnOperaţiunea “demonstrează interesul faţă de banca noastră şi faptul că o consideră o investiţie bună”, a declarat vineri directorul executiv UniCredit, Alessandro Profumo, citat de agenţia Ansa.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Dacă vedeți pe aplicația Telegram un anunț cu câștiguri mari și rapid din investiții în criptomonede, acțiuni, jocuri de noroc sau alte bazaconii, este vorba 100% de o țeapă. Telegram... detalii
CEC Bank oferă alternative de economisire mai avantajoase clienților săi și lansează un depozit în lei pentru persoane fizice, cu rata fixă a dobânzii superioară, de 6,10%, pe termen de... detalii
Banca Transilvania și Mastercard lansează campania BT x Mastercard te duc la Pirelli Gran Premio D’Italia 2025 alături de Echipa McLaren Formula 1 pentru deținătorii de carduri care realizează plăți... detalii
Libra Bank a transmis clienților o avertizare privind un nou tip de fraudă cu facturi: "Naiv SRL a primit o factură aparent obișnuită de la un partener de încredere, cu o relație... detalii