Comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a înregistrat în luna aprilie 2021 o creștere de 42,8% în volum brut a cifrei de afaceri față de aceeași lună a anului precedent (+38,4% ajustat cu numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitatea), potrivit datelor publicate de INS.
Valori amplificate, însă, de efectul de bază, respectiv scăderile consemnate la începutul pandemiei Covid 19. La acestea s-a adăugat dispunerea favorabilă a zilelor lucrătoare pe anul în curs.
Comparativ cu luna anterioară, avansul vânzărilor către populație a fost mai ponderat, de 5% brut și 1,2% în termeni ajustați. Cumulat pe primele patru luni ale anului, avansul cifrei de afaceri din comerț a fost de 12,5% brut și 8,7% ajustat, urmare a creșterilor semnificative de venituri în termeni reali, atât pe partea de salarii cât și de pensii.
[1]
De remarcat modificările importante în structură, cu creșteri similare față de luna anterioară a cifrei de afaceri în termeni bruți la produse alimentare, băuturi și tutun (+7,1%) și produse nealimentare (+6,9%), în timp ce pe segmentul carburanților auto s-a consemnat o scădere de -2,4%, în pofida creșterii prețurilor de vânzare.
Pentru a sesiza mai bine efectul pandemiei asupra evoluțiilor din sectorul comercial raportate la cele înregistrate chiar înainte de apariția apariției pandemiei (martie 2020 a fost prima lună cu impact Covid), INS a oferit un grafic comparativ între schimbările de la un an la altul în 2020 față de 2019 și 2020 față de 2021.
[2]
Pentru referință, ar fi util să facem comparația între aceeași lună din 2021 și din 2019, deoarece bazele de raportare diferă semnificativ.
Astfel, vânzările de produse alimentare s-au majorat în martie 2021 cu 12,7% față de martie 2019 iar cele de produse nealimentare cu 24% iar pe segmentul carburanților, contrar aparențelor, avem o scădere după doi ani de -1,8%.
Una peste alta, odată cu revenirea în V pe partea de rezultate economice (suntem exact la zero în T1 2021 față de T1 2020 pe cifre ajustate, potrivit datelor preliminare ale INS), se consemnează o creștere cam pronunțată pe partea de consum al populației în raport cu producția de mărfuri, de unde și creșterea îngrijorătoare a deficitului din comerțul exterior (ajuns deja la peste 7 miliarde euro sau 3% din PIB).
Nu există comentarii pentru această știre.
Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că portofelul digital european, EU Digital Identity Wallet (EUDI Wallet), va fi realizat de instituțiile române, după modelul portofelului digital german. Guvernul renunță astfel la... detalii
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent, iar salariul minim net crește la 2.699 lei, conform unui comunicat al Ministerului Muncii, în care se adaugă: Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei pentru cei cu salariul minim), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr... detalii
Pe 1 iulie 2026 expiră perioada tranzitorie prevăzută de Regulamentul (UE) 2023/1114 (MiCA), termen după care furnizorii de servicii de criptoactive care nu dețin autorizație MiCA nu mai pot deservi clienți din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al Hategan Attorneys, în care se adaugă: Măsura îi afectează direct pe cei aproximativ 600.000 de investitori români în criptomonede, în condițiile în care numărul investitorilor români în criptomonede reprezinta, la 31 martie 2026, aproape dublul numărului total de investitori la BVB, conform datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și a Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Practic, mai mulți români investesc în cripto decât pe piața bursieră tradițională locală. „Privind contextul legal local, Ordonanța de Urgență 10/2025 care a intrat în vigoare din 13 martie 2025, a transpus MiCA în legislația română și a stabilit Autoritatea de... detalii
Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetarã aferentã primului trimestru al anului 2026, document care evidențiazã o traiectorie solidã de consolidare fiscalã, conform unui comunicat de presă, în care se mai precizează: În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 21,09 miliarde lei, echivalentul a 1,03% din PIB, situându-se cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru aceastã perioadã. Comparativ cu intervalul similar al anului trecut, deficitul s-a redus cu 22,56 miliarde lei, marcând o scãdere de 1,25 puncte procentuale în PIB fațã de nivelul de 2,28% înregistrat în primul trimestru din 2025. „Rezultatele primului trimestru confirmã faptul cã direcția de consolidare fiscalã pe care ne-am asumat-o prin reformele recente este cea corectã, reușind sã reducem deficitul bugetar la jumãtate fațã de perioada similarã a anului trecut. Am prioritizat... detalii
Ajutoare de stat pentru investiții în sectoare de producție cu volum ridicat de importuri
Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur
Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani
Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații