UniCredit concediaza mii de angajati din Italia

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-10-18 10:55 Ultima actualizare: 2010-10-18 10:55

Banca italiană UniCredit a ajuns la un acord cu sindicatele pentru disponibilizarea câtorva mii de angajaţi din Italia, punând capăt unor dispute îndelungate privind eficientizarea operaţiunilor grupului de pe piaţa autohtonă, transmite Reuters. rnrnConform înţelegerii semnate cu sindicatele, 3.000 de angajaţi ai UniCredit Italia vor primi acces la o schemă de pensionare anticipată, pe lângă disponibilizarea deja planificată a altor 1.700 de persoane, care vor părăsi banca în perioada 2014-2015. rnrnAcordul vine la mai puţin de trei săptămâni de la numirea lui Federico Ghizzoni în funcţia de director general, în locul lui Alessandro Profumo, care a demisionat în septembrie după o dispută cu acţionarii. rnrnProfumo, care a transformat UniCredit într-un jucător de talie europeană printr-o serie de achiziţii, planificase concedierile în cadrul unui plan de eficientizare a operaţiunilor din Italia, dar nu a reuşit să le pună în aplicare.rnrnUniCredit ave 161.857 angajaţi la sfârşitul lunii iunie, dintre care o treime în Italia.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

BT Capital Partners (BTCP) anunță un număr record de investitori prin BT Pay

BT Capital Partners (BTCP), cel mai mare intermediar de pe piața de capital din România, a înregistrat, începând cu luna aprilie 2026, un număr record de investitori noi, peste 15.000,... detalii

Unicredit: decizia Consiliului Concurenței privind ROBOR este injustă și nefundamentată

Unicredit consideră că decizia Consiliului Concurenței privind ROBOR este injustă și nefundamentată, anunță banca: În contextul în care Consiliul Concurenței a anunțat ieri decizia luată după audierea băncilor, reprezentanții UniCredit Bank... detalii

BRD contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am respectat legea

BRD, una dintre cele 10 bănci amendate de Consiliul Concurenței în cazul ROBOR, a transmis un comunicat în care anunță că va contesta decizia, menționând că banca a respectat regulile... detalii

Experium, o platformă online dedicată experiențelor turistice, premiată de BCR

BCR susține noua generație de antreprenori și creează contexte în care tinerii din ziua de azi își pot transforma ideile în proiecte și businessuri, conform unui comunicat al băncii, în... detalii