Banca Transilvania a urcat pe locul al doilea, de pe poziția a treia, în topul celor mai valoroase branduri românești, ca urmare a creșterii valorii de brand la 876 milioane de euro, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă:
Evaluarea Brand Finance România 50 2026 a fost realizată de Brand Finance, lider în evaluarea brandurilor, cu sediul în Marea Britanie.
Performanța este dublată de recunoașterea europeană de top: BT este cel mai puternic brand românesc, dar și cel mai puternic brand bancar din Europa în 2026, cu un scor Brand Strength Index (BSI) de 92,9 din 100 și un rating de brand de elită AAA+, conform Brand Finance Banking 500 2026, publicat în martie 2026.
„Suntem mândri să fim un brand românesc și să reprezentăm România în lume. Rezultatele vorbesc, înainte de toate, despre relațiile pe care noi, ca brand, le construim. Un brand devine cu adevărat puternic atunci simplifică alegeri, când este apreciat și, mai ales, dorit. Relevanța apare atunci când acesta nu mai este doar o opțiune, ci o prezență contantă în viața de zi cu zi. Iar pentru Banca Transilvania, relevanța înseamnă să fie parte din planurile și ambițiile oamenilor, dându-le curajul să deschidă drumuri noi.” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
Valoarea totală a celor mai importante 50 de branduri românești a ajuns în 2026 la 7,4 miliarde de euro. Primele cinci branduri – Dacia, Banca Transilvania, DIGI, eMAG și Dedeman – reprezintă peste 54% din valoarea totală.
Brand Finance evaluează anual peste 6.000 dintre cele mai mari branduri la nivel global și publică peste 100 de analize, acoperind industrii și piețe din întreaga lume.
Nu există comentarii pentru această știre.
500.000 de persoane care folosesc BT Pay economisesc prin opțiunea Round Up. Adopția a accelerat de la un an la altul: numărul celor care folosesc Round Up a crescut de... detalii
Creșterea prețurilor și scăderea creșterii economice au determinat majorarea cu 40% a celor cu credite la bănci sau IFN-uri care au apelat la CSALB pentru a-și ușura povara ratelor. Un... detalii
BT România ETF (BVB: BTBETRETF) a ajuns la peste 300 de milioane de lei valoarea activului și a depășit numărul de 12.500 de investitori, ceea ce confirmă interesul în creștere... detalii
ONG-urile sunt invitate să aplice pentru unul dintre cele 20 de locuri disponibile în platforma de donații din Home'Bank. Din 2023 până în prezent, prin Donations Hub au fost mobilizate... detalii
Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware
BCR acordă burse și premii studenților programului de masterat DOFIN
Firmele cu cont la ING pot afla online dacă se califică pentru un credit, fără a aduce documente la bancă
Asigurarea de călătorie, rovinieta, huvinieta, asistența rutieră, taxa de pod se pot plăti din CEC app
BT Capital Partners, consultant pentru achiziția Elian Solutions de către Digmatix
BCR și Erste Group finanțează parcul eolian Peștera II
BT a ajuns la 800.000 de carduri de cumpărături Star și 50.000 de magazine partenere
BCR ajută tinerii să-și transforme ideile în proiecte reale
Clienții ING sunt sunați de bancă, în cazul tranzacțiilor suspecte de fraudă