Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerul Finanțelor (MF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au organizat, în perioada iunie – august 2022, a patra ediție a proiectului „Tabăra urbană de educație financiară”, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
Proiectul este derulat anual, sub auspiciile Acordului de Colaborare privind Educația Financiară și este dedicat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a. În acest an, elevii care au avut prilejul să fie parte a acestei experiențe sunt înscriși la unități școlare din București, Ilfov, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța.
Pe parcursul celor cinci zile ale taberei, specialiști din cadrul BNR, ASF, MF/ANAF și ARB au prezentat și explicat noțiuni și concepte financiare.
Fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile cu scopul de a dezvolta obiceiuri sănătoase privind modul de gestionare a banilor și abilități de a face alegeri corecte și informate pentru a-și îmbunătății situația financiară.
În acest context, programul abordează o metodologie de predare non-formală, denumită edutainment (education through entertainment).
Astfel, activitățile se bazează pe o tehnică multi-senzorială, care determină o învățare accelerată, copiii fiind în permanență implicați în procesul de educație.
Jocurile și activitățile sunt utilizate pentru a demonstra concepte importante, astfel încât elevii să învețe și să se distreze în același timp.
De asemenea, în perioada 28 august – 2 septembrie, a fost organizată o sesiune dedicată copiilor din medii defavorizate.
Aceasta s-a derulat la Unitatea de perfecționare profesională și activități sociale a BNR de la Cumpătu – Sinaia, într-un cadru informal.
Participanților le-a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară pentru a crea o atmosferă plăcută în care cunoștințele și informațiile să fie asimilate la nivel optim.
Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda instituțiilor semnatare ale Acordului de Colaborare. Acordul, încheiat de cele patru instituții și Ministerul Educației, vizează elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) și realizarea de activități comune în domeniul educației financiare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Națională a României (BNR) a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară, la 6,5%, conform așteptărilor, meționând "războiul din Orientul Mijlociu, de natură să genereze o criză energetică globală" care... detalii
Creditele noi de consum și ipotecare acordate de bănci, fără cele refinanțate, au înregistrat o scădere anuală în ultimul trimestrul al anului precedent, conform statisticilor prezentate de Banca Națională a... detalii
În ultimele zile, în mediul online au fost publicate postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, conform unui comunicat, în care se adaugă: Conținutul clonează... detalii
Rata anuală a inflației va cunoaște o corecție descendentă abruptă în trimestrul III 2026, pentru ca apoi să descrească gradual, coborând de la mijlocul semestrului I 2027 în interiorul intervalului... detalii
Document fals cu sigla, ștampila și semnătura BNR
Inflația scade lent în primul trimestru al anului, conform BNR
Ștefan Tarța este noul director de resurse umane al BNR, în locul lui Mugur Tolici
BNR păstrează la 6,5% dobânda de referință
Băncile un potențial ridicat de creditare a economiei, încă nevalorificat
Raportul BNR asupra stabilității financiare: consolidarea fiscală trebuie să rămână o prioritate națională
Economia este în cvasi-stagnare, apreciază BNR
Prognoza de inflație a BNR: 3,7% la finalul lui 2026 și 2,9% în 2027
Dobânda BNR rămâne la 6,5%
Un document fals în numele BNR circulă pe net