Subventie de 30% (maxim 15.000 de euro) pentru constructia unei locuinte proprietate personala

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2008-12-06 12:36 Ultima actualizare: 2008-12-06 12:36

Guvernul a decis creşterea subvenţiei de stat de la 20% la 30% din cheltuielile pentru construcţia unei locuinţe proprietate personală, se arata intr-un comunicat al Executivului.rnrn„Trebuie precizat însă că această subvenţie nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro (comparativ cu 10.000 de euro, cat era pană acum)”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Această prevedere se aplică pentru toate locuinţele care nu au fost finalizate şi predate către beneficiari până la data intrării în vigoare a actului normativ.rnrnDe asemenea, ordonanţa de urgenţă adoptată astăzi modifică şi Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel încât locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere după expirarea a minimum 3 ani de închiriere neîntreruptă. A fost redus, astfel, de la 5 la 3 ani, perioada după care imobilele pot fi vândute celor care stau în chirie.rnrnÎn plus, locuinţele pot face obiectul unor garanţii reale imobiliare, astfel încât beneficiarii acestora să poată să le gireze prin ipotecă pentru a obţine credite bancare necesare cumpărării lor.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată

„Nu pot să reactivez aplicația YOU de la BRD cu credențialele primite de la bancă pe e-mail și telefon, iar atunci când sun la call center pentru ajutor, apelul nu... detalii

Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii

YOU BRD are probleme de funcționare

Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii