Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Surpriza: Creditele acordare de banci au scazut putin in octombrie (-0,6%), iar imprumuturile in lei chiar au crescut!
Creditul neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a redus īn luna octombrie 2008 cu 0,6 la sută (-1,6 la sută īn termeni reali) faţă de luna septembrie 2008, pānă la nivelul de 193063,6 milioane lei, se arata intr-un comunicat al BNR cu privire la detalii
Primele zece banci din Italia ar putea primi ajutor guvernamental
Primele zece bănci din Italia ar putea apela la credite guvernamentale pentru ajutorarea instituţiilor bancare, īntreprinderilor mici şi mijlocii şi familiilor, a anunţat luni Corrado Faissola, preşedintele asociaţiei bancare italiene, ABI, potrivit Reuters. O sursa apropiată situaţiei anunţa sāmbătă că măsurile guvernamentale necesare vor fi decise după ce autorităţile Uniunii Europene (UE) vor cădea de acord cu privire la regulile aplicate băncilor īn cazul īn care acestea ar primi o injecţie de capital. Acestea vor fi discutate īn cadrul unei īntruniri a cabinetului programată pentru 28 noiembrie. "Primele 10 bănci din Italia ar putea fi interesate de pachetul de detalii
Bancile cer BNR eliminarea rezervelor minime obligatorii in euro pentru creditele de la institutii financiare internationale
Bancherii propun reducerea sau scutirea de la constituirea rezervelor minime īn valută, pentru situaţiile īn care băncile se īmprumută de la instituţii financiare internaţionale, a spus luni secretarul de stat īn MEF Eugen Teodorovici. De asemenea, bancherii au propus transferul banilor eliberaţi din scăderea rezervelor minime īn titluri de stat şi măsuri de stimulare a economisirii şi fluidizare a creditării pentru IMM-uri, a precizat Teodorovici, īn urma unei īntālniri īntre oficiali ai Băncii Naţionale a Romāniei (BNR), Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), Asociaţiei Romāne a Băncilor (ARB) şi reprezentanţii primelor zece bănci de pe piaţă. "S-au făcut detalii
Moody's: Romania ar putea intra in recesiune in 2009
Romānia ar putea intra īn recesiune anul viitor, īn contextul īn care creditarea şi consumul intern vor fi afectate de īnrăutăţirea condiţiilor economice mondiale, iar noul guvern va fi constrāns să īnăsprească politica fiscală, a declarat luni un analist al Moody's, citat de Reuters. Luna trecută, Moody's estima pentru Romānia o creştere economică īntre 0 şi 3% īn 2009, īnsă a revizuit previziunile din cauza unei situaţii mai dificile īn privinţa lichidităţii decāt estima iniţial. Estimarea Moody's este prima care indică posibilitatea intrării Romāniei īn recesiune īn 2009, celelalte prognoze indicānd un nivel al creşterii economice de cel puţin 4%. "Romānia va fi detalii
- Citi va emite Trezoreriei SUA si FDIC actiuni preferentiale si garantii
- Detalii privind ajutorul acordat Citigroup de catre statul american
- Guvernul SUA ajuta Citigroup cu 306 miliarde dolari
- Si francezii au redescoperit economisirea cu Livretul A
- Dobanda la euro ar putea scadea la 1,50% anul viitor
- Se vor transforma bancile in agenti imobiliari?
- Participatiile strainilor la capitalul companiilor financiare din Romania s-au injumatatit
- Guvernul Marii Britanii ar putea impune bancilor sa acorde credite companiilor mici
- Mugur Isarescu: Momentul actual este fara indoiala unul critic, iar ajustarea cererii interne nu poate sa intarzie
- Criza scoate la suprafata problemele clientilor cu cardurile EFG Euroline
- ANPC: Gradul de protectie a clientilor bancilor va creste considerabil
- Mugur Isarescu: Somajul ar putea creste peste estimarile actuale
- Dupa Ungaria, si Letonia cere ajutor financiar de la FMI si UE
- Banca Elvetiei scade dobanda cu un punct, iar francul elvetian se depreciaza puternic
- Guvernul elimina impozitul pe dobanda aferenta depozitelor bancare
- Protectia Consumatorului va prelua de la BNR rolul de controlor al creditelor bancare
- Banca Angliei ar fi vrut sa scada dobanda cu peste doua puncte, dar i-a fost frica de reactia pietei
- Florin Georgescu: Criza avantajeaza Casele de Ajutor Reciproc (CAR)
- Marinel Burduja, Raiffeisen Bank: Criza finaciara se extinde cu viteza foarte rapida si in Romania
- La departamentul de reclamatii al Volksbank nu raspunde nimeni?
- Dan Pascariu, UniCredit: Ma astept la o reducere semnificativa a creditarii
- Clientii bancilor solicita explicatii privind majorarile de dobanda la credite
- Bancherii cer BNR norme de creditare mai relaxate
- Problema clientilor bancilor: majorarile de dobanzi si penalizarile pentru neplata ratelor mai mari
- Viitorul guvern va fi obligat sa majoreze taxele si impozitele, apreciaza analistii
- CEC-ul a ajuns imprumutatorul de ultima instanta a statului
- Bancile vand scump euro
- Fitch Ratings: Bancile romanesti se confrunta cu riscuri mai mari
- Citigroup va disponibiliza cel putin 10.000 de angajati
- Analistii recomanda cresterea taxelor in 2009, pentru ca tara sa faca fata crizei
- Tot nu ne vine sa credem: chiar intram in criza economica?
- Bancherii discuta cu Guvernul masuri de sprijinire a IMM-urilor in contextul crizei financiare
- Raiffeisen Bank scoate la licitatie activele datornicilor
- Fitch scade ratingurile BCR, BRD Bancpost, UniCredit Tiriac si Banca Romaneasca
- Dupa S&P, si Fitch scade ratingurile Romaniei, scotand-o din categoria statelor cu calificativ "investment grade"
- Primele semne de hard landing: Vanzarile scad accentuat
- FMI: Tarile dezvoltate se indreapta spre cea mai grava recesiune de la cel de-al Doilea Razboi Mondial
- BCE a redus dobanda de politica monetara la 3,25%
- Cum este afectata Romania de criza financiara
- Ministrul Agriculturii va discuta cu Mugur Isarescu despre creditarea agricultorilor
- Guvernul francez ameninta ca va prelua controlul bancilor care nu vor sa mai acorde credite
- Mugur Isarescu: Ce fonduri sa luam de la FMI, nu vedeti ca nu avem ce sa facem cu rezerva externa?
- Romania, Ungaria si Polonia vor sa ia masuri impotriva speculatiilor bancare
- Mihai Bogza, Bancpost: Vom colabora cu Consiliul Concurentei, dar vrem sa se respecte secretul bancar
- Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe piata bancara
- Banca Mondiala este pregatita sa ajute Romania in contextul crizei financiare mondiale
- BNR explica de ce a mentinut dobanda si a redus rezervele minime obligatorii
- BNR mentine dobanda la 10,25% si reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei
- Statul austriac face o infuzie de capital de 2,7 miliarde euro in Erste Bank
- S&P a redus ratingul BCR de la "BBB -" la "BB+", cu perspectiva negativa
- Wall Street a crescut cu 10%, al doilea mare avans din istorie
- Leul, singura valuta din regiune care se depreciaza, din cauza scaderii ratingului Romaniei
- FMI dezminte ca s-ar afla in negocieri cu Romania pentru un eventual sprjin financiar
- Standard&Poor's a scazut ratingul Romaniei la "BB+", cu perspectiva negativa
- CNP anticipeaza incetinirea puternica a constructiilor in 2009
- Bursele internationale se prabusesc, Bursa din Bucuresti se inchide
- Protectia Consumatorilor verifica noua banci acuzate de clienti ca le-au majorat nejustificat ratele la credit
- BNR a modificat norma privind functionarea pietei monetare interbancare
- Isarescu castiga si lupa cu bancile: Dobazile interbancare s-au injumatatit
- Guvernatorul BNR Mugur Isarescu ameninta ca-i va destitui pe bancherii care maresc nejustificat dobanzile
- Cum au ajuns dobanzile de pe piata monetara interbancara la 100% pe an
- Bancile cresc substantial dobanzile, clientii se revolta
- Curs valutar: Leul se apreciaza in continuare, datorita dobanzilor mari
- Isarescu confirma: A fost un atac speculativ asupra leului
- Mugur Isarescu: Disfunctionalitatile de pe piata monetara sunt temporare
- ING primeste un ajutor de 10 miliarde euro de la guvernul olandez
- Basescu cere bancilor sa colaboreze cu Guvernul pentru un plan comun de criza
- Denigrarea bancilor ar putea fi sanctionata penal
- Analisti: majorarea salariilor va duce la explozia inflatiei si la deprecierea leului
- Curtea Constitutionala aproba cresterea salariilor profesorilor cu 50%. Reprezentantii BNR se crucesc
- CE: Clientii bancilor in faliment ar putea primi banii inapoi in cel mult trei zile
- Mugur Isarescu: Politica monetara nu poate fi relaxata prea mult
- BRD anunta un profit net in crestere cu 52%, actiunile cresc cu 15%
- Mugur Isarescu: BNR a intervenit pe piata valutara, nefiind convinsa de realitatea cotatiilor
- Actiunile Societe Generale se depreciaza masiv, pe baza zvonurilor privind noi pierderi semnificative
- Guvernul britanic a nationalizat Royal Bank of Scotland
- Liderii europeni au promis ca nu va cadea nici o banca
- Plafonul de garantare a depozitelor bancare se majoreaza doar pentru persoanele fizice
- Declaratia BNR cu privire la interventia directa pe piata valutara
- Societe Generale ar putea face o oferta de preluare a UniCredit
- BNR catre populatie: Nu va retrageti banii din banci pentru ca nici o banca nu are probleme
- Bancile centrale din lume scad dobanzile intr-o actiune concertata
- BNR nu lasa cursul sa treaca pragul de 4 lei pentru un euro
- O singura banca nu a depus la BNR noile norme de creditare
- Isarescu: BNR este pregatita sa adopte masuri pentru stabilitatea sistemului financiar
- Banca Transilvania, profit operational in crestere cu 30%
- Soc pe piata valutara: cursul oficial BNR: 1Euro=3,8720 lei
- Cum profita Warren Buffet de criza financiara pentru a-si extinde averea
- Fortune: Piata contractelor credit default swap ar putea intra in criza
- Bursa a incheiat cel ma dezastruos trimestru din 1998
- Scaderi istorice la bursa din New York dupa respingerea planului de salvare a economiei
- Actiunile bancilor europene se prabusesc la Bursa
- Criza financiara loveste si bancile europene
- Cel mai mare faliment bancar din istoria SUA: Washington Mutual, preluata de JPMorgan Chase
- BNR mentine dobanda la 10,25%
- Analistii se astepta ca BNR sa mentina dobanda si chiar sa o majoreze in octombrie
Profil de Bancher
-
Madalina Teodorescu, directorul Directiei Credite Persoane Fizice
Raiffeisen Bank
“Schimbarea monedei creditului nu face ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
- Topul bancilor cu cele mai mici comisioane la contul curent cu card si online banking
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Concursul de educatie financiara European Money Quiz si-a stabilit castigatorii
- Club online de educatie financiara pentru liceeni
- Creditele acordate de banci, record al ultimilor 12 ani
- Stiai ca daca transferi bani pentru altii, chiar fara sa vrei (involuntar), risti sa faci inchisoare?
- Bancile saluta adoptarea legislatiei privind identificarea persoanelor prin mijloace video
ROBOR
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
- ROBOR 3 luni (date statistice pe perioada 1995-2019, conform BNR)
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, in crestere cu peste 70% dupa primele trei luni ale anului
- Deficitul contului curent a crescut cu 56% in primele doua luni ale anului
- Deficitul contului curent - 815 milioane euro, dupa prima luna a anului
- Deficitul contului curent la 11 luni a depasit nivelul prognozat pentru intregul an
- Finantarea verde in Romania reprezinta doar 4% din totalul creditarii, arata o analiza a BNR
Legislatie
- Codul de procedura civila republicat, actualizat
- Protectia datelor personale: intrebari si raspunsuri frecvente publicate de ANSPDCP
- Cat este salariul minim net in 2022: 1.524 de lei
- OUG 50/2010 actualizata privind contractele de credit pentru consumatori
- OUG 52 din 2016 actualizata privind contractele de credit imobiliare si modificarea OUG 50/2010
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Reclamatii Credit Europe Bank - solutionarea alternativa a litigiilor
- Cei care amana ratele la credite vor plati ulterior dobanda la dobanda, adica mai mult
- Cardurile BCR sunt din material reciclat
- Unicredit: schimburile valutare la bancomate nu pot fi procesate
- Cum fac o reclamatie la BCR?
Analize economice
- -1,57% din PIB deficit public dupa primele 5 luni din 2022
- Deficitul contului curent in crestere cu 84%. Datoria externa, redusa fata de finalul anului trecut
- Deficit comercial record in aprilie 2022, in crestere anuala cu 63%
- Vanzarile cu amanuntul, +5% in prima treime a anului, dar se profileaza un trend descendent
- Romania, cea mai slaba performanta la nivel regional in comert exterior pe T1 2022
Ministerul Finantelor
- Cum gasesc contul IBAN al ANAF in care platesc Declaratia Unica?
- Declaratia unica se depune pana la 25 mai, inclusiv
- Datoria publica, trecuta de 50% din PIB pe date operative: care sunt consecintele
- Noi programe de finantare: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct, Innovation
- Programul Noua casa 2022: care sunt conditiile de creditare
Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
- Legalitatea prelucrarii datelor personale de catre Biroul de Credit
- Care sunt bancile si IFN-urile care-si raporteaza clientii la Biroul de Credit?
Procese
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
- ANAF trebuie sa plateasca BCR Leasing dobanzi fiscale de 6,7 milioane lei, pentru obligatii suplimentare de plata a TVA anulate de justitie
- Clauzele abuzive din contractele de credit nu au termen de prescriptie, deci pot fi constatate oricand, chiar si dupa plata creditelor, a decis CJUE
Stiri economice
- ConstrucČiile, avans minim Či trend descrescÄtor dupÄ prima treime a anului
- Eurostat: Romania, Čara din UE cu cele mai mici preČuri la consumator Ć®n 2021
- Inflatia a urcat la 14,5% in mai 2022, in pofida celui mai mic avans al preturilor din ultimele trei luni
- Care este valoarea CASS (Contributia la Asigurari Sociale de Sanatate) pentru Declaratia Unica 2022?
- PIB-ul din T1 2022, estimat in crestere cu 6,5%, o surpriza majora!
Statistici
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
- Deficitul bugetar, deja 0,72% din PIB in februarie 2022
- Datoria publica, majorata la 48,9% din PIB in 2021
- Dobanda pe termen lung a obligatiunilor romanesti a crescut la 5,60% in februarie 2022
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
- BCE recomanda bancilor sa nu plateasca dividende
- Modul de functionare a relaxarii cantitative (quantitative easing ā QE)
- Dobanda la euro nu va creste pana in iunie 2020
- BCE trebuie sa fie consultata inainte de adoptarea de legi care afecteaza bancile nationale
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
- FGDB explica modul de aplicare a procedurii de recapitalizare interna a unei banci cu depozitele negarantate ale clientilor (bail-in)
CSALB
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
- Rolul Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) in sustinerea stabilitatii financiare
- CSALB recomanda bancilor sa nu mai claseze cererile incomplet documentate pentru solutionarea amiabila a litigiilor
- CSALB: bancile s-au impacat in acest an cu 445 de clienti nemultumiti, care au primit concesii in valoare de 1,2 milioane euro
- In ce conditii te poate ajuta banca, atunci cand ai o problema cu creditul - sfaturi de la CSALB
First Bank
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
- Cetatenii americani din Romania pot incasa cecurile de asistenta financiara pentru COVID-19 doar la First Bank
- First Bank finalizeaza achizitia Bank Leumi Romania
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
- Banca Transilvania and EBRD become majority shareholders of Victoriabank in Moldova
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to ā¬92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
- Council of the European Union statement on Bulgaria path towards ERM II participation
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Productia industriala din aprilie 2022, sub nivelul din urma cu sase ani
- Inflatia industriala a scazut, dar transmiterea in preturile la consumator continua
- Puterea de cumparare a salariului mediu - pe plus in T1 2022, in pofida inflatiei
- Deficitul comercial, majorat cu 34% in T1 2022, dupa ce importurile lunare au trecut pragul de 10 miliarde euro
- āInflatia industrialaā, majorata la peste 51%, dupa un avans de sapte procente in martie 2022
Informatii utile asigurari
- Asigurari de viata: crestere de 18% in 2021
- Dosarele de dauna City Insurance se pot depune la FGA (Fondul de Garantare a Asiguratilor)
- Transilvania Broker de Asigurare ofera comsionul digital
- Doar 1,8 milioane de locuinte dintre cele peste 9 milioane sunt asigurate
- Regulile privind incheierea asigurarii auto RCA online
ING Bank
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
- ING Bank anunta rezultatele financiare la 9 luni 2021: creditarea si profitul cresc substantial
- Cum se face o reclamatie la ING Bank?
Ultimele Comentarii
-
Vreau sa actualizez online datele personale.
Vreau sa actualizez online datele personale. Am fost la sucursala si mi s.a spus ca le.a cazut ... detalii
-
Vreau sa actualizez online datele personale.
Vreau sa actualizez online datele personale. Am fost la sucursala si mi s.a spus ca le.a cazut ... detalii
-
Vreau sa actualizez online datele personale.
Vreau sa actualizez online datele personale. Am fost la sucursala si mi s.a spus ca le.a cazut ... detalii
-
Vreau sa actualizez online datele personale.
Vreau sa actualizez online datele personale. Am fost la sucursala si mi s.a spus ca le.a cazut ... detalii
-
Solicitare cod de utilizator
Buna ziuam, am uitat codul de utilizator de la Home Bank, va rog sa mi-l ... detalii