Noi reguli europene pentru transferul mai usor al clientilor de la o banca la alta
Autor: Bancherul.ro
2008-12-02 07:49
Comisia Europeană (CE) a aprobat, luni, o serie de principii, propuse de Comitetul Industriei Bancare Europene, pentru transferul mai uşor al conturilor de la o bancă la alta, propunerile urmând să fie introduse în practică din noiembrie 2009.
Măsurile avizate de CE se referă la transferul conturilor între băncile din acelaşi stat membru UE.
Codul de principii prevede ca noua bancă să ofere asistenţă clientului care doreşte transferul contului, iar CE se aşteaptă ca procesul să fie, în general, lipsit de taxe.
Uniunea Europeană (UE) a ameninţat că va recurge la reglementarea sectorului dacă băncile nu întocmesc un cod care să fie valabil în toate cele 27 de state membre.
"Sunt mulţumit că industria bancară europeană şi-a asumat sarcina de autoreglementare privind această iniţiativă, importantă pentru cetăţenii europeni. Cred că după implementarea de către toate băncile europene, principiile vor creşte mobilitatea şi vor stimula competiţia", a declarat comisarul pentru Pieţe Interne, Charlie McCreevy.
Mai mult de jumătate dintre consumatorii din UE susţin că au plătit mai puţin pentru serviciile financiare după schimbarea băncii, a adăugat comisarul pentru Protecţia Consumatorului, Meglena Kuneva.
Comitetul Industriei Bancare Europene este o organizaţie în componenţa căreia intră mai multe asociaţii importante ale băncilor din Europa.
Comunicatul Comisiei Europene:
Banking: Commission welcomes new industry rules on account switching
The European Commission has welcomed the European Banking Industry Committee's (EBIC) adoption of a set of 'Common Principles for Bank Account Switching', which will make it easier for consumers to switch their current account from one bank to another within their own Member State. In the Commission's view, this represents a tangible benefit for consumers and should help to boost competition on the European retail banking market. The new rules have been developed in response to an invitation from the Commission announced in the 'Single Market for 21st Century Europe' package (IP/07/1728).
Internal Market and Services Commissioner McCreevy said: "I am pleased that the European banking industry took up the challenge of self-regulating on this important initiative for European citizens. I believe that, once implemented by all European banks, the Principles will increase mobility and stimulate competition. The adoption of the Common Principles is a crucial step showing European banks' commitment to competition, even under the current difficult circumstances. However, the banks' job is not over yet. Now they will have to work hard on proper implementation and application of these Principles in each Member State".
EU Consumer Commissioner Meglena Kuneva said: "The objective is very clear, we want to get rid of the extra costs and paperwork that are holding consumers back from switching easily to get the best deal from banks on the high street. We know that the current account market has significant untapped potential for cost savings. A staggering 56 % of European consumers report that they got a lower price when they switched. These principles mark an important first step towards making free bank switching a reality for consumers. But the proof of the pudding will be in the eating: together with consumer bodies, we will be watching the implementation of the code carefully to see whether it produces concrete results."
According to the Principles, if a consumer wishes to change bank, the new bank will act as the primary contact point and offer its assistance throughout the switching process. It will deal with the old bank, ensuring that the transfer of the consumer's recurrent payments, such as direct debits and standing orders, is done smoothly and rapidly. The new bank will also either help the consumer to inform the relevant third parties, such as utilities providers, about the new bank account details or do that itself. Finally, the new bank will assist the consumer in closing the old account and transferring the remaining balance to the new account.
The old bank will generally not charge the consumer for providing standard information about the consumer's recurrent payments. The Commission expects that, combined with competitive market forces, this principle will lead to a situation where the whole switching process is, generally, free of charge for the consumers.
Monitoring by national banking associations and third party evaluation are also included in the Principles.
The Principles will apply in each Member State as from 1 November 2009. They can be found at:
http://ec.europa.eu/internal_market/finservices-retail/mobility/baeg_en.htm
Annex
Main features of the Common Principles for Bank Account Switching
- Banks will provide consumers with a switching guide, which will explain to them what steps need to be taken in the switching process, by whom and within which timeframe.
- Consumers who want to switch their bank account can choose the new bank as a primary contact point, which means that the new bank will act as an intermediary between the consumer and his/her old bank as well as some creditors. In particular, the new bank will get the necessary information about the consumer's recurrent payments from the old bank and ask the old bank to terminate these payments on the old account. It will reinstall these recurrent payments on the new account and will either inform the third parties about the consumer's new account details or assist him/her in doing so. It will also assist the consumer in requesting the old bank to close the old account and transfer the remaining balance.
- The Common Principles set clear deadlines for the old and new bank. The old bank has to provide all the available information about the consumer's recurrent payments within seven banking days upon receiving the request either from the new bank or from the consumer. The new bank has to set up recurrent payments on the new account within seven days of receiving the necessary information. Within the same seven days the new bank will either inform third parties about the consumer's new account details or assist him/her in doing so.
- The provision of information on recurrent payments by the old bank to the consumer and to the new bank will generally be free of charge. The closure of old account, if any, will also generally be free of charge, in line with the Payment Services Directive. Fees, if any, for other switching related services will be appropriate and in line with costs.
- Compliance with the Principles will be monitored by the national banking associations. There will also be an evaluation process conducted by either a body involving national consumer associations or an independent body.
- EBIC will undertake a review process one year after the entry into force of the Principles at national level and will regularly inform the European Commission and consumer associations about their operation.
- The Common Principles will be implemented by national banking associations by 1 November 2009. The European Commission and consumer associations will be kept informed about the status of implementation of the Common Principles at national
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?
Dobanzile practicate de cele mai multe banci pentru creditele de nevoi personale destinate consumului nu mai sunt stabilite la niveluri standard ci sunt personalizate, in functie de mai multi factori, precum incasarea veniturilor in contul bancii sau istoricul de detalii
Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani
Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii
Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii
Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii
Dobanzile la creditele online ale IFN-urilor, plafonate prin lege la 365% pe an, fata de 70.000% cat erau pana acum
Parlamentul a adoptat o lege prin care dobanzile (DAE) la creditele online acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) sunt plafonate la 1% pe zi (365% pe an) in cazul imprumuturilor de maxim 5.000 de lei, 0,8% pe zi (292% pe an) la cele de pana la 10.000 de lei si 0,6% pe detalii
- Revolut isi obliga clientii sa plateasca credite facute prin fraude online
- Nimeni nu poate opri Facebook sa faca profit din promovarea fraudelor online
- Cum poti fi inselat cu actualizarea datelor in aplicatia George BCR
- Linia de credit este noul instrument de tortura al IFN-urilor
- Este normal ca IFN-urile sa nu-si ajute clientii care nu mai pot plati creditele si sa-i execute silit?
- Topul bancilor cu cele mai bune dobanzi la depozitele in lei
- In atentia BNR: mama mea de 74 de ani a facut 10 credite la IFN-uri si are de platit dobanzi de 4.000 de lei din pensia de 2.300 de lei!
- Profitul bancilor atinge un nou record, de 13,7 miliarde lei, in 2023
- Am vazut 17 clipuri false cu Mugur Isarescu, pe Facebook, intr-o singura zi
- De ce nu opreste Facebook videoclipurile trucate cu Mugur Isarescu?
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
- Deficitul contului curent, redus cu 17%
- Inflatia a încheiat anul 2023 la 6,61%, semnificativ sub prognoza oficială
- Deficitul contului curent, redus cu o cincime după primele zece luni ale anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor ÅŸi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
- CEC Bank a preluat Fondul de Garantare a Creditului Rural
- BCR aproba credite online prin aplicatia George, dar contractele se semneaza la banca
- Aplicatia Eximbank, indisponibila temporar
Analize economice
- Rezultatul economic pe 2023, tot +2,1% dar cu 7 miliarde lei mai mare
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
- Deficitul comercial lunar a revenit peste cota de 2 miliarde euro
- România, 78% din media UE la PIB/locuitor în 2023
- România - prima în UE la inflație, prin efect de bază
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
- Deficitul bugetar, deja -1,67% din PIB după primele două luni
- Datoria publică, sub pragul de 50% din PIB la finele anului 2023
- Deficitul bugetar, din ce în ce mai mare la început de an
- Deficitul bugetar după 8 luni, încă mai mare față de rezultatul din anul trecut
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
- Taxa de reziliere a abonamentului Vodafone inainte de termen este ilegala (decizia definitiva a judecatorilor)
Stiri economice
- România, total în afara țărilor similare cu deficitul de cont curent
- Producția industrială pe februarie, cu aproape 7% sub cea din urmă cu cinci ani
- Inflația anuală a revenit la nivelul de la finele anului anterior
- Pensia reală de asigurări sociale de stat a crescut anul trecut cu 2,9%
- Producția de cereale boabe pe 2023, cu o zecime mai mare față de anul precedent
Statistici
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
- INS: Veniturile romanilor au crescut anul trecut cu 10%. Banii de mancare, redistribuiti cu precadere spre locuinta, transport si haine
- Inflatia anuala - 13,76% in aprilie 2022 si va ramane cu doua cifre pana la mijlocul anului viitor
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
- România, pe locul 2 în UE la creșterea comerțului cu amănuntul în ianuarie 2024
- Comerțul cu amănuntul, în creștere cu 1,9% pe anul 2023
- Comerțul cu amănuntul, în creștere pe final de an
- Comerțul cu amănuntul, stabilizat la +2% față de anul anterior
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Refuz de plată la o benzinărie suma de 103 euro
Mi s-au retras de două ori suma de 48 euro și suma de 103 euro suma corectă este de 48 de euro ... detalii
-
nevoia de banci
De ce credeti ca acum nu mai avem nevoie de banci si firme de asigurari? Pentru ca acum avem ... detalii
-
Mda
ACUM nu e nevoie de asa ceva .. acum vreo 20 de ani era nevoie ... ACUM de fapt nu mai e asa multa ... detalii
-
oprire pe salariu garanti bank
mi sa virat 2500de lei din care a fost oprit 850 de lei urmand sa mi se deblocheze restul sumei ... detalii
-
Amânare rate
Buna ziua, Am rămas în urma cu ratele , va rog frumos sa ma ajutați cumva , soțul a pierdut ... detalii